PORTRET: Hunedoreanca Victoria Stoian, un inginer chimist pasionat de poezie

Victoria Stoian şi-a lansat al patrulea volum

Victoria, inginera îndrăgostită de versuri, şi-a lansat aseară, la Hunedoara, cel de-al patrulea volum şi are în pregătire o carte cu proză scurtă.

Profil:

Născută. 19.12.1951,
Tomnatic, jud. Timiş
Educaţie. Facultatea de Chimie Industrială, Timişoara
Familie. Căsătorită, două fiice, Adela şi Monica

A terminat liceul ca şefă de promoţie şi, alegând chimia, a reuşit să-şi atragă atât supărarea profesoarei de limba şi literatura română, care îşi dorea ca eleva ei cea mai bună să studieze filologia la universitate, cât şi pe cea a profesoarei de franceză, care şi-ar fi dorit ca Victoria să studieze limbi străine.

Cu poezia a cochetat din clasa a treia, iar după ce a devenit inginer chimist a scris, mai mult în joacă, diferite catrene dedicate prietenilor, la ocazii. Spune că îi plăcea chimia în aceeaşi măsură ca şi literatura, dar pe aceasta din urmă o considera un fel de desert.

Chimia oţelului, alchimia poeziei

După ce a terminat facultatea s-a întors acasă, să-i fie alături mamei, deşi din punct de vedere cultural oraşul siderurgiştilor nu oferea perspective extraordinare. Nu a regretat, însă, iar în calitate de şefă a laboratorului Laminoare a trăit vremurile „de aur” ale siderurgiei, „inventând” aparate necesare pentru testarea oţelurilor. Asta până în iulie 1989 când, aflându-se în concediu la Băile la Felix, a avut acces la informaţiile transmise de posturile maghiare, referitor la masacrul de la Tienanmen. A fost ca un declic: chimista de la Laminoare a început să scrie sonete, în care dovedea o stranie clarviziune asupra evenimentelor care aveau să se petreacă în decembrie, în România.

Sonet, teatru şi proză scurtă

„Era clar că lucrurile se vor schimba în lagărul socialist şi atunci am avut un impuls extraordinar şi am pus pe hârtie sonetul «Trufie neghioabă», care făcea referire la realitatea socio-politică a vremii. Iniţial scriam pentru mine, nu m-am gândit vreodată că sonetele ar putea fi vreodată publicate. Îmi plăcea Shakespeare, Neculai Chirică, dar mai mult îmi plăcea Vasile Voiculescu. Ulterior am realizat că, de fapt, eu chiar scriu poezie adevărată, m-a încurajat şi Eugen Evu, iar în 2000 mi-a apărut primul volum, «Călătorind prin ziuă către noapte»”.

În 2005 a urmat „Spini şi roze”, iar dintre catrenele dedicate apropiaţilor pe care Victoria Stoian a reuşit să le recupereze, a alcătuit volumul „Dar din dar”. Între timp a scris şi teatru, dar şi proză scurtă, iar aseară şi-a lansat cel de-al patrulea volum de poezie, „Escală în timp hărăzit”. Mai mult, Victoria Stoian este prezentă în mai multe antologii de literatură, într-un dicţionar al personalităţilor române, e câştigătoarea unui concurs de haiku organizat chiar în Japonia, dar şi a unor premii la concursuri naţionale de poezie.

Întrebări şi răspunsuri

Ce vă doriţi, pentru oraşul în care aţi ales să trăiţi?
În studenţie mi s-a pus aceeaşi întrebare. Îmi doresc acelaşi lucru: Hunedoara să fie un oraş cultural, cu operă şi filarmonică, să aibă mai multe cenacluri literare.

Cum aţi obţinut un premiu pentru haiku de la japonezi?
Am început să scriu haiku prin ’96, am studiat regulile care se întâmplă să mai fie încălcate şi m-am lăsat în voia acestei stări. Apoi am trimis câteva încercări la concursul organizat în Japonia. Când am primit acasă volumul cu haiku-uri în japoneză, nu înţelegeam nimic şi mă întrebam de ce mi l-au trimis mie.  Dar am observat că acea carte conţinea, în traducere trilingvă, şi poeziile mele.

Ce-i place
„Florile. De trei ani am pus trandafiri. Mi-ar plăcea mult şi să văd lumea. Până acum nu am fost decât în Estul Europei, dar mi-aş dori mult să văd Vestul“, a spus Victoria Stoian.

Ce nu-i place
Victoria Stoian a mărturisit că cel mai mult o deranjează făţărnicia şi disputele politice.