Hunedoara: PORTRET / Dumitru Tâlvescu işi împlineşte visul de a scrie cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de 1990 negocia contracte pentru România cu firma italiană Fiat. A lucrat apoi 16 ani în sistemul bancar. Acum îşi împlineşte o mare pasiune.

Profil

Data naşterii. 04.05.1956
Studii. Şcoala postliceală de comerţ exterior
Experienţă. Economist şi scriitor
Familie. Căsătorit, are doi copii

Pentru Dumitru Tâlvescu, plăcerea de a citi s-a transformat într-o pasiune care i-a marcat întreaga existenţă. A fost pasionat de lectură încă din copilărie, când pierdea nopţi întregi citind „Cireşarii” sau celebrele romane ale lui Jules Verne.
Nu a renunţat la această pasiune niciodată, dovada cea mai elecventă fiind propria bibliotecă de aproape 3.000 de volume. Iar de la a lectura până la a scrie o carte nu a fost decât un pas. Atâta doar că pentru Tâlvescu acest pas avea să vină ceva mai târziu.

A negociat cu Fiat

„Tatăl meu a fost ofiţer de artilerie, drept pentru care îl vedeam foarte rar. Într-un fel, l-am perceput ca fiind musafirul cel mai bine primit în casă. Tot timpul era plecat în aplicaţii pe la Capul Midia sau pe la alte poligoane din ţară. Am încercat să suplinesc această lipsă prin citit. Aşa se face că, în timp, obişnuinţa a devenit pasiune”, povesteşte Tâlvescu. După ce a terminat liceul şi-a încercat şansa la Facultatea de Litere de la Timişoara. Îi plăcea foarte mult franceza şi îşi dorea să devină profesor. „Nu am reuşit. Pe atunci era o concurenţă enormă. Am fost 30 pe un loc. Aşa că am optat pentru o şcoală postliceală de comerţ exterior. Am luat examenul, aşa că după doi ani, în 1976, eram angajat la Fabrica de Tractoare din Braşov. Printre altele, aici am negociat contracte cu firma italiană Fiat. Cu toate acestea, nu am fost trimis niciodată în Italia. Eram necăsătorit, eram prea tânăr şi nu eram membru de partid”, îşi aminteşte Tâlvescu.

A scris prima carte

În 1979 a fost angajat la Târgu Jiu la o societate care produce obiecte de artizanat pentru export. A lucrat aici până în 1986, când a fost transferat la fabrica de ciment de la Chişcădaga. „Am venit după soţia mea şi nu am mai putut să plec. Nostalgia Ardealului e atât de puternică încât, pentru orice om sensibil, Ardealul e un punct în care te vei întoarce întotdeauna”, crede Tâlvescu.

După Revoluţie, Tâlvescu s-a angajat în sistemul bancar. A lucrat timp de 16 ani, timp în care ideea de a scrie o carte a devenit o obsesie. „Am scris prima mea carte după opt luni de documentare. Cartea se numeşte «Anul şi copiii săi». E un fel de carte-jurnal în care fiecare lună a anului este privită prin ceea ce a reprezentat ea, în istoria omenirii, din punct de vedere religios, astronomic sau agronomic”, spune Tâlvescu. Iar dorinţa scriitorului nu se opreşte aici. Alte două cărţi vor vedea lumina tiparului în foarte scurt timp.

Intrebări şi răspunsuri

Există un lucru la care aţi visat şi care nu s-a împlinit?
Da. Visul meu a fost să fiu profesor de limbi străine. Vorbesc fluent engleza, franceza şi italiana. Îmi plac copiii foarte mult şi mi-aş fi dorit să le împărtăşesc din experienţa mea acumulată de-a lungul timpului. Din păcate, n-a fost să fie. Când ar fi trebuit să urmez o facultate de profil au apărut copiii mei. Aşa că am renunţat la idee. Iar acum e prea târziu.

Ce planuri de viitor aveţi?
Vreau să mai editez două cărţi. Una care se vrea a fi o combinaţie între poezie şi proză. Un stil oarecum original care i-a frapat într-o oarecare măsură şi pe oamenii de litere consacraţi ai judeţului. Despre cea de-a doua nu prea îmi doresc să discut. Vreau ca ea să rămână o enigmă până la momentul oportun.

Ce-i place

Tot ceea ce înseamnă Brâncuşi. „Sunt fascinat de opera sa. L-am simţi şi am trăit în umbra operelor lui. Mă bucur că nu a murit pentru foarte mulţi dintre noi. De asemenea, îmi place liniştea munţilor, îmi place toamna şi primăvara”, a spus scriitorul.

Ce nu-i place

Scriitorul hunedorean este deranjat de faptul că dorinţa de putere este mai puternică decât dorinţa de a face bine semenilor tăi. „Mă deranjează să aud minciuni de la oameni care ar trebui să spună numai adevărul”, a spus Tâlvescu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite