Hunedoara: PORTRET / Eliza Şoancă a studiat medicina în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: PORTRET / Eliza Şoancă a studiat medicina în Statele Unite
Hunedoara: PORTRET / Eliza Şoancă a studiat medicina în Statele Unite

A terminat liceul sanitar la Hunedoara, a făcut un an de stagiatură şi apoi a plecat în SUA. Acolo s-a înscris la facultate.

PROFIL
Născut. 05.08.1976.
Studii. University of Medicine and Dentistry, New Jersey.
Familie. Stomatolog.
Familie. Căsătorită, are trei copii.


Eliza a absolvit liceul sanitar, poate cel mai bun liceu din Hunedoara în acea perioadă, în 1994, iar  ulterior a urmat un an de stagiatură, timp în care a făcut practică în aproape toate secţiile spitalului din oraş.
„S-a ivit oportunitatea de a pleca în State, aveam rude acolo şi m-am întrebat ce este mai bine să fac. În cele din urmă am decis să plec şi am crezut că este cel mai bine să profesez în domeniul pe care îl alesesem deja. Aşa că m-am înscris la o postliceală sanitară, unde am studiat trei ani, însă pe parcurs mi-am dat seama că pot mai mult”, a povestit Eliza Şoancă.

Cu casa în spate
A trebuit să urmeze încă patru ani de facultate, la Albright College din Reading, în statul Pennsylvania, şi apoi încă patru ani de specializare, în stomatologie, la Universitatea din Newark, New Jersey. Pentru rezidenţiat s-a întors în Pennsylvania, dar de această dată în Allentown, iar pentru prima oară a lucrat ca stomatolog în acelaşi stat, însă în alt oraş: York.
„În SUA este o maximă mobilitate, care depinde foarte mult de locul unde îţi faci studiile sau unde lucrezi, spre deosebire de România. Americanii percep altfel lucrurile şi dacă te-ai stabilit la un moment dat într-un anumit oraş nu înseamnă neapărat că vei rămâne acolo pentru toată viaţa”, a adăugat medicul stomatolog.

Un sistem funcţional
Toţi cei trei copii ai ei, două fetiţe şi un băieţel, s-au născut în Statele Unite şi au cetăţenie americană, iar Eliza spune că în timpul colegiului a muncit, dar pe parcursul studiilor de specializare a renunţat la serviciu. „A contat enorm că, după naşterea primei fetiţe părinţii, care erau şi ei în America, m-au ajutat foarte mult. Sunt norocoasă şi recunoscătoare pentru asta, cum privilegiată sunt şi pentru că am studiat medicina în Statele Unite ale Americii. Nu pot face o comparaţie cu studiile universitare din România, pentru că nu am făcut facultatea aici, însă sistemul din SUA este corect şi foarte bine organizat. America este, cu adevărat, ţara tuturor posibilităţilor”, a menţionat Eliza.

S-a întors acasă
În 2007, Eliza Şoancă a decis să revină la Hunedoara. „Exista varianta de a ne stabili definitiv în Statele Unite. Aş fi putut să cumpăr o afacere cu o întreagă listă de pacienţi, însă împreună cu soţul meu am luat decizia de a ne întoarce acasă”, a mai spus hunedoreanca.


Întrebări şi răspunsuri
Care este principala greşeală pe care o facem, când vine vorba de propria dantură?
De foarte multe ori pacienţii vin la dentist abia când îi doare un dinte sau o măsea, iar atunci este prea târziu şi tratamentul devine mult mai costisitor. Numai anul acesta am consultat peste 500 de pacienţi, însă doar 5 la sută dintre aceştia vin la control regulat şi periaje.

Cum sunt privite problemele care ţin de dentiţie în Statele Unite?
Acolo se face foarte multă educaţie şi se pune accent pe prevenire. Sunt studenţi sau dentişti invitaţi periodic în şcoli. Sunt şi mai mulţi specialişti; eu, dacă e nevoie, trebuie să-mi trimit pacienţii la un endodont la Timişoara.


Ce-i place
„Să călătoresc. Am fost în mai multe parcuri naţionale din SUA, în Canada şi în Austria. Şi mai îmi place să îmi informez pacientul, să îi ofer posibilitatea de a alege corect planul optim de tratament”, a declarat Eliza Şoancă.

Ce nu-i place
„Ar trebui să se introducă în şcoli ore de educaţie despre sănătatea orală. Părinţii cred că dacă un dinte de lapte s-a cariat, oricum va cădea, însă nu ştiu că adeseori cariile din dinţii primari reapar în dinţii permanenţi”, a menţionat stomatologul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite