Hunedoara: PORTRET / Oana Lupu dansează în trupa Piruet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face perechea perfectă cu Daniel Boldor, dansează de aproape doi ani în trupa Piruet, iar de când studiază coregrafia i s-au îmbunătăţit chiar şi rezultatele şcolare.

PROFIL
Născută. 12.09.1992.
Studii. Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara.
Familie. Are un frate mai mic.

Oana Lupu a început să vină la cursurile de dansuri medievale ale ucrainencei Olena Musiychuk din curiozitate, dar şi din plictiseală, împreună cu cel mai bun prieten al său, Daniel Boldor. Tot cu el petrece ore în şir şi la şcoală, pentru că adolescenţii sunt colegi de bancă la liceul economic din Hunedoara.
Amândoi spun că se completează de minune unul cu celălalt. Dacă Daniel se pricepe la materiile umaniste, Oana e bună la matematică, fizică şi chimie. Iar după sute de ore de coregrafie medievală, paşii de dans îi cunosc la fel de bine.

Scuză pentru absenţe
Hunedoreanca spune, zâmbind, că este convinsă că ar fi trebuit să se nască băiat. „Eu sunt mai sportivă; am făcut karate trei ani, doi ani am făcut înot, însă în cele din urmă am renunţat şi am început să vin la cursul de dansuri medievale, ca o scuză pentru a mai lipsi de la unele ore. Pe parcurs a început să îmi placă, aşa că am decis să rămân. Iniţial au fost foarte mulţi copii de vârsta noastră, cred că eram vreo 16 sau 17, însă cea mai mare parte a lor au constatat după un număr de ore că asta nu li se potriveşte, iar cei opt care am rămas am alcătuit cea de-a treia trupă de dans medieval din ţară, trupa Piruet”, a povestit Oana. Tânăra spune că de când face parte din trupă, atitudinea dascălilor ei s-a schimbat: profesorii sunt mai înţelegători, dar şi performanţele şcolare ale elevilor s-au îmbunătăţit.

Profesorii îi apreciază mai mult
Dacă la început şcoala de dans nu era decât un pretext de a sări peste ore de curs, în timp, coregrafia le-a demonstrat adolescenţilor hunedoreni ce talente şi capacităţi nebănuite au şi i-a motivat să participe şi la alte activităţi extraşcolare.


Întrebări şi răspunsuri

Care sunt dansurile tale preferate?
Nouă ne plac toate, dar cel mai simplu este cel pe care îl dansăm cu turiştii, la Castelul Corvinilor sau la alte festivaluri medievale la care suntem invitaţi şi pe care l-am intitulat „Şcoala de dans”. Încă cu adevărat spectaculos este dansul „cu toacele” şi cu ciocănelele, care este inspirat din folclorul sârbesc. În partitura respectivă este şi un pic de teatru: trupa se împarte în două grupuri rivale, care susţin o întreagă poveste; se fură fata trupei, e o întreagă istorie.

Care este publicul vostru, la festivalurile medievale?
Coregrafia medievală prinde cel mai bine la publicul adult, însă şi colegii sau prietenii noştri s-au declarat încântaţi, chiar dacă la început li s-a părut destul de ciudat ceea ce făceam noi.


Ce-i place
„Îmi plac cărţile cu Harry Potter, cărţile science fiction, stafidele, îmi place să călătoresc, deşi până acum nu am fost niciodată peste graniţe, dar dacă aş pleca undeva, mi-ar plăcea să merg în Egipt”, a menţionat Oana.

Ce nu-i place
„Mincinoşii. Dacă e vorba de o minciună salvatoare, care poate fi o soluţie de compromis pentru o situaţie dificilă mai merge, dar altfel nu îmi place nici să mint, nici să fiu minţită”, a declarat hunedoreanca.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite