Hunedoara: PORTRET / Ioan Evu, vocea de aur a Hunedoarei
0
Scriitorul şi cantautorul de care au auzit mai toţi hunedorenii este un intelectual complet. Spiritul său ajunge la oameni prin muzica şi versurile sale.
PROFIL
Născut. 19.02.1953.
Studii. Liceul de Cultură Generală Nr. 2, Hunedoara. Curs postliceal de calificare.
Profesie. Depanator utilaje de calcul şi de scris. Actualmente şomer.
Familie. Divorţat, un băiat.
Membru al Uniunii Scriitorilor, Ioan Evu este poet, prozator, cronicar literar, tălmăcitor din lirica germană, cantautor, chitarist, membru fondator şi lider al grupului muzical Canon. Redactor al revistelor literare „Provincia corvina”, „Ardealul literar” şi „Contraatac”, hunedoreanul a fost premiat la festivaluri naţionale de poezie şi muzică şi la Festivalul naţional de proză scurtă „Marin Preda”, în 1982. În 2004 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Însoţitorul umbrei”.’
Un poet catalogat atipic
Inclus de criticii literari în tradiţionalism, neoclasicism ori catalogat drept transmodernist, Ioan Evu susţine că nu se revendică de la niciun curent sau mişcare literară. „Nu-mi plac etichetele, dar pentru că am debutat editorial în 1982, am fost «prins» în generaţia poeţilor optzecişti. Câţiva critici literari m-au numit «transmodernist», ceea ce nu-mi displace, însă eu mă consider un poet atipic”, a concluzionat scriitorul hunedorean.
Din momentul debutului, până azi, a publicat unsprezece volume, însă nu se grăbeşte atunci când editează o carte, se hotărăşte greu să o dea la tipar. Crede că poezia trebuie să parcurgă un lung „stagiu de sertar”, timp în care scriitorul revine asupra versurilor de nenumărate ori. „Nu sunt adeptul sloganului grafoman «anul şi cartea»”, a adăugat Evu.
Prima carte, ca prima iubire
Dacă îl întrebi care este volumul său preferat, dintre cele tipărite până acum, Ioan Evu ezită să răspundă. „Fiecare carte este ca un copil şi mă aflu în postura ingrată a tatălui nevoit să recunoască pe care dintre fii îl iubeşte mai mult. Cu toate astea, o «slăbiciune» tot există: volumul de debut („Fereastră de apă”), are ceva din parfumul primei iubiri”. Povesteşte cu vagă nostalgie de vremurile de dinainte de ’90, când între oameni exista mai multă solidaritate izvorâtă din revolta faţă de regim. „Eu nu am simţit cenzura decât în cărţi. Când eram pe scenă, cânta toată sala cu noi, chiar şi melodii cu texte subversive. Cu toate acestea, nu mă pot erija într-un dizident; sunt cel mult un opozant al sistemului”.
„Nu contează cât de lung am părul”
Povesteşte amuzat cum, invitaţi la o emisiune, înainte de ’89, membrilor trupei le-au fost impuse canoanele regimului. „Eu, care aveam părul lung, dar am refuzat să mă tund, am fost, totuşi, nevoit să îl strâng la spate şi să îl ascund. În schimb Graţian Ordean, Mircea Goian şi Adalbert Hampel au fost obligaţi să îşi radă bărbile, încât au devenit de nerecunoscut”.
Întrebări şi răspunsuri
Care e cel mai recent proiect finalizat?
Un volum intitulat „Biografia durerii”. E o antologie de tălmăciri din lirica poetului austriac Thomas Bernhard, pe care am realizat-o împreună cu Theresia Haas, cu sprijinul Ministerului Federal al Culturii din Austria.
Cum se numeşte noul volum propriu, pregătit pentru tipar?
„Lacrima verticală”. Titlul e provizoriu şi, desigur, nu am stabilit încă un termen la care l-aş putea publica. Revin pe textele mele ca pe un palimpsest.
Ce-i place
„Când mă trezesc dimineaţa şi mă privesc în oglindă – să nu-mi fie ruşine de mine. Preţuiesc sinceritatea, curăţenia sufletească, prietenia. Poeţii preferaţi sunt Blaga, Eminescu, Stănescu, Elytis, Montale şi Saint-John Perse”.
Ce nu-i place
„Degringolada stârnită de politic în social, care a generat derapajul atâtor identităţi morale. Eu nu trăiesc pe de-a-ntregul în acest timp, ci sunt trăit de istorie – o ipocrizie căreia mă iluzionez cu gândul că nu-i sunt părtaş”.
Se încarcă comentariile...
