Hunedoara: PORTRET / Cristian Neamţu are deviza: „Ajută-te singur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: PORTRET / Cristian Neamţu are deviza: „Ajută-te singur”
Hunedoara: PORTRET / Cristian Neamţu are deviza: „Ajută-te singur”

Specialist în management, proiecte de finanţare europeană şi reconversie profesională, a consiliat mai mulţi hunedoreni care sunt acum patroni de succes.

PROFIL
Născut. 23.08.1976, Hunedoara
Educaţie. Facultatea de Economia Turismului şi Comerţ Internaţional

Profesie. Economist, preşedinte al „Patronatului tinerilor întreprinzători, Regiunea Vest”
Familie. Căsătorit, nu are copii


A început să lucreze încă din ultimul an de facultate la Asociaţia „Iancu de Hunedoara”, în calitate de consultant în management, în baza unui program cu finanţare elveţiană.
Proiectul avea două componente: un centru de mediere, destinat şomerilor şi persoanelor care nu aveau un loc de muncă, şi un centru de afaceri, care a funcţionat în curtea exterioară Castelului Corvinilor. Începutul carierei a coincis cu descoperirea secretelor prin care orice persoană poate porni, de la zero, o afacere de succes.

Pentru ajutor, apelaţi la „business angels”
Până acum a asistat sute de şomeri, iar câteva zeci dintre aceştia şi-au deschis chiar ei afaceri profitabile. Ulterior, Cristian a fost, timp de un an, directorul „Incubatorului de afaceri“ de la Teliuc, susţinut de Agenţia Naţională de Dezvoltare a Zonelor Miniere, unde 11 mici întreprinzători şi-au amenajat ateliere şi au creat locuri de muncă.
 „Unii au spus că, spre deosebire de Deva, suntem dezavantajaţi, Hunedoara nefiind situată pe DN7, dar nu este adevărat. Am văzut în Germania oraşe cu amplasament similar, care s-au dezvoltat. Dresda este un exemplu de succes, însă acolo oamenii au acţionat, au muncit, s-au mobilizat. Nici la ei nu au venit alţii pentru a le crea locuri de muncă“, a adăugat Cristian Neamţu. Tânărul mai spune că oamenii care au idei sau au înfiinţat o societate şi vor să se extindă pot să apeleze la „îngerii afacerilor“.
„Este vorba despre oameni cu bani, dispuşi să investească într-o idee, să o susţină în primii ani şi, după ce îşi reţin o parte din profit, afacerea să rămână în exclusivitate celui care le-a cerut ajutorul“, a menţionat Cristian. Hunedoreanul spune că, pentru a înfiinţa o societate comercială, nu mai trebuie să treci prin furcile caudine ale birocraţiei, dar ai nevoie de trei calităţi: să fii creativ, îndrăzneţ şi să ai puterea de a lua cele mai potrivite decizii, exact la momentul oportun.

Inventiv, curajos şi hotărât
Pasionat de afaceri, anul acesta, Cristian Neamţu a devenit preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Vest şi adaugă că orice asociat sau acţionar cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani poate să facă parte din organizaţie.
Tinerii pot avea acces la programele de pregătire, consultanţă şi asistenţă în afaceri, pot să participe la târguri şi expoziţii, să primească asistenţă juridică, economică, tehnică, dar şi să fie informaţi cu privire la oportunităţi şi posibili parteneri.


Întrebări şi răspunsuri
Care este cel mai recent proiect al tău?
„Business Net Performer“, în baza căruia zeci de liceeni de la colegiile „Traian Lalescu“ şi „Emanuil Gojdu“, interesaţi să îşi deschidă propria firmă după absolvire, vor fi iniţiaţi în acest domeniu, li se va oferi consultanţă şi sprijin juridic.


Mai are Hunedoara vreo şansă de redresare economică?
Numai dacă oamenii vor înţelege să nu mai aştepte marii investitori, ci să pornească ei înşişi o afacere. O societate uriaşă, aşa cum a fost Combinatul, nu va mai fi la Hunedoara şi trebuie ca fiecare dintre noi să se gândească: „La ce mă pricep eu mai bine? Ce ştiu să fac?“, iar apoi să demarăm o activitate.



Ce-i place
„Să creez. Să pornesc de la o idee şi să o pun în practică. Am schimbat un regim acum 20 de ani, au fost mii de hunedoreni care au rămas şomeri din combinat şi cred că e momentul să apară o pătură de mijloc, micii întreprinzători“.

Ce nu-i place
„Că oamenii nu se asociază şi că, după ce am încheiat-o cu comunismul, am ajuns să nu ne mai pese decât de spaţiul privat: aproape fiecare hunedorean şi-a reamenajat apartamentul, dar de casa scării nu i-a mai păsat nimănui“.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite