Hunedoara: PORTRET / Corneliu Medrea face muncă de caritate
0
De 10 ani e filantropul din Micro 7, unul dintre cele mai sărace cartiere din Hunedoara: oferă o masă, un loc de studiu, dar şi ajutor financiar celor nevoiaşi.
Profil
Născut: 04.11.1973, Hunedoara
Educaţie: Facultatea de Teologie Baptistă, Bucureşti
Familie: Căsătorit, are o fetiţă şi un băiat
Crescut într-o familie de baptişti, Corneliu Medrea a început în 1994 să facă educaţie creştină în cartierele mărginaşe din Hunedoara. Avea la vremea respectivă o firmă de import-export, dar spune că munca nu îi lua mai mult de o săptămână pe lună, aşa că îi rămânea destul timp pentru alte activităţi. Timp de doi ani a predat religie la mai multe şcoli din oraş, iar în 1995 a pus bazele unui centru de tabere, dar a realizat că asta nu era suficient. „Mi-am dat seama că, odată cu prăbuşirea Combinatului, oraşul avea să fie tot mai afectat. Cunoşteam deja foarte mulţi copii necăjiţi şi m-am întrebat cum aş putea să îi ajut”.
Igienizare, hrană şi alfabetizare
În 1996 a avut ceea ce numeşte „viziunea” unei săli multifuncţionale, unde să deruleze proiecte pentru copii. Cu ajutorul unor asociaţii creştine din Marea Britanie, visul lui Corneliu Medrea a început să prindă contur. A închiriat mai întâi parterul unei creşe abandonate din Micro 7, unul dintre cele mai sărace cartiere ale Hunedoarei, apoi şi nivelul superior.
În cinci ani a reuşit să cumpere toată clădirea şi a transformat-o în centrul de zi „Bethlehem”, care a avut deja mii de beneficiari. A făcut zilnic alfabetizare, a oferit ajutor la teme, dar şi o masă caldă pe zi, plus şi calificare profesională pentru părinţii copiilor. Pentru aceia care nu se bucură de „luxul” unei băi cu apă curentă, a demarat în urmă cu şapte ani proiectul „O viaţă curată”: micuţii vin aici o dată pe săptămână, fac duş şi îşi lasă hainele murdare, urmând ca peste şapte zile să le poată schimba din nou, după ce ele au fost spălate de angajaţii centrului. Când a constatat că nu erau locuri de joacă pentru copii, care îşi petreceau timpul liber în faţa blocului sau pur şi simplu, în stradă, a amenajat şi o sală de sport.
Casă pentru vârstnici şi stomatologie
De la numai 400 de dolari în 1999, anul în care a deschis oficial centrul de zi, hunedoreanul a ajuns la un buget anual de 120.000 de dolari şi, susţinut de angajaţii şi voluntarii centrului, Corneliu Medrea a pus la punct un sistem de tabere, prin care copiii, merg în fiecare an la tratament, la Praid, sau la centrul de tabere înfiinţat la Vărmaga.
Nu are de gând să se oprească aici: planurile din viitorul apropiat includ deschiderea unei case protejate pentru vârstnici, a unui atelier de tâmplărie, care va funcţiona prin autofinanţare, şi a unei clinici stomatologice.
Intrebări şi răspunsuri
Cărui cult trebuie să aparţină copiii, pentru a putea să beneficieze de serviciile centrului?
Nu are importanţă. Peste 80 la sută din beneficiari sunt ortodocşi. În urma anchetelor sociale noi i-am ales pe cei mai nevoiaşi, acesta a fost singurul criteriu.
De unde obţineţi finanţări pentru proiecte?
În exclusivitate de peste graniţe, de la bisericile şi asociaţiile creştine din Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Franţa.
Cine sunt voluntarii care vă ajută?
Tineri din Hunedoara, liceeni şi studenţi, dar suntem sprijiniţi şi de voluntari din afară: avem chiar şi un voluntar din Canada, care se află în Hunedoara de trei ani.
Ce-i place
„Să ajut pe oamenii din jurul meu. Îmi place sportul, fotbalul mai ales. Nu am, însă, prea mult timp pentru a juca fotbal”, a spus hunedoreanul.
Ce nu-i place
„Minciuna, incorectitudinea şi regret neşansa acelor copii care se nasc în familii dezorganizate şi au posibilităţi mult mai mici de a studia, de a ajunge să aibă o profesie şi de a o practica onest”, a adăugat Corneliu Medrea.