Hunedoara: PORTRET / Constantin Mihăilă, doctor veterinar pe arca lui Noe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: PORTRET / Constantin Mihăilă, doctor veterinar pe arca lui Noe
Hunedoara: PORTRET / Constantin Mihăilă, doctor veterinar pe arca lui Noe

Medicul hunedorean a tratat zimbri, iguane, maimuţe şi chiar un piton. Pune bazele celei mai mari clinici veterinare din Transilvania.

PROFIL
Născut. 05.11.1968.
Studii. Doctorand anul II în Medicină Veterinară la Timişoara, Specializare oncologie.
Experienţă. Peste 15 ani de practică în medicină veterinară.
Familie. Căsătorit, doi copii.


Una dintre cele mai interesante metamorfoze profesionale impusă de noile vremuri este cea a veterinarilor.
Imaginii terne a personajului lipsit de „look”, cu cizme de gumă noroite, condică semnată la CAP şi grija animalelor de rentă, i s-a suprapus un chip urban, cu impecabile halate turcoaz, cabinete aseptice cu aparatură „high-tech” şi „PET”-uri drăgălaşe.

Veterinari moderni
„Munca medicului veterinar s-a urbanizat în ultimii 20 de ani. Pacienţii din grajdurile de la ţară au fost înlocuiţi cu diviziile de animale de casă ce populează în ziua de astăzi apartamentele de bloc. Sunt animale iubite de stăpâni, iar bolile lor reprezintă adevărate drame în familii, fapt care face ca tot mai mulţi hunedoreni de la oraş să aibă în agendă numărul de telefon al unui  medic veterinar”, spune Constantin Mihăilă. 

„Doctore, moare pitonu’!”
În cariera sa, medicul Constantin Mihăilă a avut pacienţi dintre cei mai exotici. „Angajatul unui circ aflat în trecere prin oraş mă sună că s-a îmbolnăvit grav pitonul. Era vorba un exemplar deosebit de frumos. Din păcate, a fost transportat în condiţii improprii şi nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit de dezhidratare”, îşi aminteşte Constantin Mihăilă. Pe lângă puzderia de câini şi pisici, hunedoreanul tratează iguane, broscuţe ţestoase, papagali urşi şi zimbri. „Fiecare presupune o abordare diferită. De exemplu, papagalii sunt nişte păsări atât de fricoase încât stresul unei injecţii le ucide.
Reptilele sunt cel mai greu de diagnosticat pentru că „nu se exteriorizează”, explică specialistul. Constantin Mihăilă are în grijă zimbrii din rezervaţia de la Haţeg şi urşii de la zoo din Hunedoara. „Zimbrul trebuie sedat ca să te poţi apropia de el. Ca să vă daţi seama ce forţă are acest animal, trebuie spus că zimbrul are nevoie de o doză de somnifer de 2,5 ori mai mare decât un bivol pentru a cădea la pământ. Zimbrul este ierbivorul suprem în Europa”, spune hunedoreanul. Munca de veterinar presupune şi riscuri. La Constantin Mihăilă, acesta s-a manifestat prin muşcătura unui cal speriat care aproape i-a amputat un deget.

Clinică de cinci stele la Deva
Puţină lume ştie că medicul hunedorean este proprietarul celei mai mari clinici veterinare din zona de Vest a ţării. „Investiţia va fi gata în câteva luni şi va deservi pacienţii din şase judeţe. Am investit câteva miliarde de lei în contrucţie şi în echipamentul  medical ultramodern”, spune Constantin Mihăilă.


Întrebări şi răspunsuri
Din ce cauză animalele fac cancer?
Unul din motive este chiar închiderea animalului într-un apartament. Se produc perturbaţii ale ciclurilor sexuale care pot degenera în cancere la nivelul sistemelor genitale. 

De când v-au pasionat animalele?
Pe la 11 ani, în curtea de acasă, am avut în grijă 200 de iepuri.

Aţi fost pus vreodată în situaţia să consumaţi la masă vreun pacient?
Am primit o dată de acasă un cocoş tăiat care mi-a fost pacient. Ţin minte că am mâncat cu noduri atunci.



Ce-i place
„Îmi plac oamenii care au în ei ceva din echilibrul şi liniştea naturii. Sunt, de asemenea, un fan al ideii de familie, alocând mult din timpul liber pentru educaţia copiilor mei”, spune Constantin Mihăilă.

Ce nu-i place
Nu suportă mincinoşii şi ipocriţii. Simte imediat când cineva vrea să-l înşele şi îşi ia imediat măsurile de protecţie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite