Hunedoara: PORTRET / Ioan Ciprian Hodor, director peste tigri şi lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: PORTRET / Ioan Ciprian Hodor, director peste tigri şi lei
Hunedoara: PORTRET / Ioan Ciprian Hodor, director peste tigri şi lei

Hunedoreanul are o meserie unică în judeţ. Este şeful unei grădini zoologice. Ştie cel mai bine de ce, în captivitate, ursul este mai periculos decât leul.

PROFIL
NĂSCUT. 11 ianuarie 1969
EDUCAŢIE. Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca
EXPERIENŢĂ. Medic veterinar, de opt ani director la Zoo Hunedoara
FAMILIE. Căsătorit, doi copii


Născut într-un oraş siderurgistic, aşa cum era Hunedoara în anii ’70-’80, Ioan Ciprian Hodor şi-a surprins familia când a anunţat că vrea să-şi câştige pâinea, ocupându-se de creşterea animalelor. „Era ceva foarte original în acei ani ca să-ţi planifici viitorul, excluzând din calcule combinatul. Cei mai mulţi dintre hunedoreni lucrau în siderurgie, iar eu vroiam să mă ocup de animale.  Eram total împotriva curentului”, îşi aminteşte Ioan Hodor.

Ursul, mai fioros ca leul 
Anii au trecut şi visul adolescentului îndrăgostit de lumea necuvântătoarelor, s-a împlinit. Astăzi, Ioan Hodor are  o muncă unică în judeţul Hunedoara: este şeful unei grădini zoologice care adăposteşte animale unice în zonă.  Ştie mai bine ca oricine ce înseamnă o felină mare sau un urs în captivitate şi cine este mai periculos atunci când se găseşte închis în cuşcă.  „Fără nicio îndoială cel mai periculos este ursul. E mai de temut decât leul şi tigrul pentru că, este mult mai inteligent şi mai prefăcut”. 
A păţit odată o întâmplare incredibilă cu un urs. „Făceam curăţenie în cuşca lui. În tot acest timp, animalul este închis într-o rezervă cu o gratie ghilotină, care obturează ieşirea. Leul şi tigrul, când v[d gratiile se predau şi se liniştesc. Ursul nostru carpatin este foarte curios. A început să studieze cum poate ridica grilajul ghilotină. S-a culcat jos şi a început să-l împingă în sus. Am evacuat oamenii afară din cuşcă şi am încuiat uşa principală, curioşi să vedem dacă ursul poate să iasă din rezervă. A ridicat uşa-gratie, s-a târât pe sub ea şi, în câteva minute, a scăpat în cuşca mare”, povesteşte veterinarul.
Stăpânul animalelor
Pentru vie’uitoarele de la zoo, vocea lui Ioan Ciprian Hodor este glasul stăpânului.  Specialistul spune că animalele îi recunosc vocea şi mirosul şi ascultă unele comenzi date. „E ca un fel de dresură minimală. Când trebuie să izolăm tigrii sau leii, ca să curăţim cuşca, strig la ei într-un anumit fel şi ei ştiu să intre în rezervă. Ştiu, de asemenea, că vor primi un bonus la mâncare”, spune veterinarul. Dacă cineva doreşte să ţină un leu, trebuie să ştie că animalul consumă peste 10 kilograme de carne, în fiecare zi. „Ca să fie rentabil, un leu ar trebui să atragă vizitatori care să cumpere bilete de minimum 250 de lei, ceea ce este exlus!

Zoo, o adevărată şcoală
Ioan Ciprian Hodor spune că niciunde în lume grădinile zoologice nu sunt o afacere rentabilă. „Un parc zoo este o instituţie de învăţământ. Răspunderea mea este să le arăt vizitatorilor animale sănătoase, arătoase şi, dacă se poate, fericite. Altfel, în desenele copiilor de la şcoală apar tigri în trei picioare, urşi chiori şi lei fără coadă, ceea ce este inadmisibil”, spune hunedoreanul.   


Întrebări şi răspunsuri

La ce preţ se poate achiziţiona un tigru?
Pentru cei doi trigri de la Zoo Hunedoara s-au plătit 22 de milioane de lei, în anul 2001. Adică, echivalentul la acea vreme a şase salarii medii nete.

Aţi fost vreodată în pericol, de când lucraţi   la grădina zoologică?
Doar o singură dată, recent, cu ocazia evadării celor doi tigri din cuşcă.

Câţi bani sunt necesari ca zoo de la Hunedoara să fie agrementat de UE?
Noi am depus un proiect de modernizare a grădinii zoologice, în valoare de 400.000 de euro. Din păcate, criza a blocat alocarea fondurilor.



Ce-i place
„Îmi place să cresc animale şi să le îngrijesc. Iubesc, de asemenea, natura care nu a fost modificată de om, cât mai naturală cu putinţă”, mărturiseşte Ioan Cirpian Hodor.

Ce nu-i place
Hunedoreanul respinge categoric două lucruri în viaţă: oamenii perfizi şi promovarea non-valorilor, de care suferă societatea românească.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite