Hunedoara: PORTRET / Daniel Boldor dansează pe ritmuri medievale
0
Daniel este printre puţinii tineri care ştiu să danseze după ritmurile medievale. Este elev în clasa a XI-a la un liceu economic şi vrea să devină cântăreţ.
Profil
Născut - 15.07.1992
Educaţie - Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”, din Hunedoara
Experienţă - Dansează de un an în trupa „Piruet”
Familie - Doi fraţi mai mici
S-a născut la Deva, apoi s-a mutat la Boholt, şi apoi din nou la Deva, unde a schimbat două case. În cele din urmă, a venit la Hunedoara, unde a avut deja alte două domicilii. Spune că nici mutările frecvente, şi nici faptul că stă cu bunicii, mama lui fiind plecată la muncă în Italia, nu îl deranjează. Dimpotrivă. „Eu aşa sunt, mai independent şi cred că pot să mă descurc şi singur, în orice situaţie. Nu am neapărat nevoie de îndrumarea unui adult. Iar schimbările nu sunt o problemă, pentru că, dacă nu am parte de lucruri noi, mă plictisesc”, a spus Daniel.
Dans medieval în loc de şcoală
Şi la trupa de dans medieval a Olenei Musiychuk, ajunsă la Hunedoara tocmai din Crimeea, a venit tot ca să scape de plictiseală, dar şi de unele ore de curs. “La început am venit la dansuri pentru că ne mai învoiam de la ultima oră, ba chiar ne ceream voie să plecăm de la şcoală cu două ore mai repede, iar pe prima, până la începerea repetiţiilor, o petreceam cu toţii prin oraş”, a povestit Dani. Adaugă că, ulterior, a început să-i placă. Mai ales că împreună cu el a venit şi Oana, colega lui de bancă şi cea mai bună prietenă, plus alţi doi colegi din clasă.
Poartă dresuri de damă
„Era mai straniu, la început, din cauza costumelor. În sensul că sunt hainele speciale pe care le avem şi care au fost croite special pentru dansatorii din trupă. Printre altele noi, băieţii, purtăm şi acei ciorapi pe picior”, a explicat liceanul. Spune că şi acum continuă să fie ţinta glumelor colegilor săi sau chiar a vânzătorilor din magazine.
„Chiar zilele trecute am fost să-mi caut nişte ciorapi, iar vânzătoarea m-a întrebat, în glumă, dacă îi vreau pentru mine. Eu i-am răspuns cu o mină foarte serioasă: da. A rămas cu gura căscată”, a spus Daniel. Hunedoreanul menţionează că într-un singur an trupa „Piruet” a participat la mai multe festivaluri din ţară, iar amintirile cele mai frumoase le-au rămas dansatorilor după evenimentele de la Drobeta Turnu Severin şi Sibiu. Acolo unde este posibil, spectacolul trupei „Piruet” devine unul interactiv: publicul este invitat la ceea ce liceenii numesc „Şcoala de dans” şi are ocazia să înveţe paşii cei mai simpli.
„Nu plecaţi, sunteţi minunaţi!“
Daniel mai spune că dansatorii se mai miră şi acum de succesul lor. „Am avut spectacole unde ne oprea lumea să se fotografieze cu noi. Ne spuneau: «Staţi, nu plecaţi! Sunteţi minunaţi!», iar atunci ne-am dat seama că facem ceva cu adevărat deosebit.
Întrebări şi răspunsuri
Ce vrei să faci după ce vei termina liceul?
Până când îl voi termina voi face, probabil, dansuri în continuare. După aceea, vreau să plec peste graniţe, să muncesc şi să strâng bani pentru o casă aşa cum visez eu, cu piscină şi tot ce trebuie. Iar referitor la carieră, vreau să ajung cântăreţ.
Cum ai convinge un prieten să vină la dansuri?
Noi facem ceva diferit aici. Decât să pierzi vremea în faţa blocului sau pe messenger, mai bine faci dansuri. Sunt avantaje incomparabile. Chiar şi financiar.
Câte trupe de dans medieval sunt în ţară?
Numai trei. Acesta este unul dintre motivele pentru care ceea ce facem noi este aşa de special.
Ce-i place
„Păsările. Am la bunicii din partea tatălui, la ţară, o mulţime: fazani, gâşte, bibilici şi mereu mă bucur când ajung acolo. De asemenea, îmi place să muncesc. Voi face asta toată vara, la fel ca şi anul trecut”, a spus Daniel.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac prietenii falşi, oamenii cu două feţe şi nici sportul. Mi-ar fi plăcut să continui să fac teatru, dar am renunţat din cauza bunicilor, care au insistat că e inutil. Ei ar fi vrut să aleg o carieră militară”.