Cele mai importante ştiri din judeţ, publicate în Adevărul de Seară, Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Veţean
Mircea Veţean

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Mircea Veţean, a fost demis din funcţie. Măsura a fost luată după ce trei pacienţi au reclamat săptămâna trecută că au fost colegi de salon cu un cadavru, timp de mai multe ore. Veţean a contestat sancţiunea primită.

Întâlnire la Geoparcul Dinozaurilor
Membrii Consiliului Consultativ de Administrare al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului s-au reunit, astăzi, la Centrul de formare din localitatea General Berthelot. Discuţiile au vizat proiectele Geoparcului şi dezvoltarea durabilă a zonei Ţării Haţegului.

Prinşi în flagrant
Trei hunedoreni, printre care şi un minor, au fost prinşi în flagrant, aseară, în timp ce transportau cu o căruţa 12 plăci din beton, furate dintr-un gard de pe strada Independenţei, oraşul Călan. În prezent, aceştia sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Vindea articole sportive contrafăcute
Administratorul unei societăţi comerciale din Vulcan a fost depistat, ieri, în timp ce comercializa articole sportive contrafăcute. Produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtau însemnele şi denumirile unor mărci înregistrate, însă hunedoreanul nu avea certificate de calitate-origine ale acestora. Prin urmare, bărbatul de 42 de ani s-a ales cu dosar penal, iar bunurile au fost confiscate.

Au furat curent electric
Mai multe persoane din oraşul Petrila sunt cercetate după ce ieri au fost prinse că fură curent electric. Cele şapte familii aveau contorul demontat şi erau rebranşate abuziv, prin coloane improvizate. Ancheta pentru furtul energiei electrice se desfăşoară cu învinuiţii în stare de libertate.

Urmărit naţional, prins de poliţişti
Un bărbat de 32 de ani, din Vulcan, dat în urmărire naţională şi condamnat la şase luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a fost prins, aseară, de poliţişti. Acesta urmează a fi depus în Penitenciarul Aiud pentru a-şi executa pedeapsa.

Tot ieri, poliţişti au identificat un alt bărbat care posedă mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de data aceasta din comuna Veţel. Hunedoreanul de 54 ani a fost condamnat la trei ani şi două luni de detenţie pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Acesta l-a înjunghiat, în  2007, pe concubinul fostei sale soţii, iar pentru fapta sa va ajunge după gratiile Penitenciarul Aiud.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite