JOBURI: Oraşul Călan, polul celor mai multe angajări făcute într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar puţin peste 200 de hunedoreni şi-au găsit un loc de muncă la bursa organizată, în urmă cu două zile, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara.  Din cei aproape 1.500 de hunedoreni care şi-au căutat serviciu, cele mai multe angajări s-au făcut în Călan.

Din totalul celor 209 persoane care au fost angajate pe loc 11 au studii superioare.

Potrivit datelor transmise de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă  (AJOFM) Hunedoara, cele mai multe angajări s-au făcut în oraşul Călan, unde 34 de persoane au, în prezent, un job.

Au urmat municipiile Deva, Hunedoara şi Brad – cu câte 31-32 de angajări.

Exceptând persoanele încadrate pe loc, alte 353 au fost selectate în vederea încadrării. După un interval de 30 de zile vom şti cu exactitate câte dintre acestea au fost cu adevărat încadrate în muncă”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara


Deşi pentru bursa locurilor de muncă, organizată în urmă cu două zile, au fost contactaţi 245 de agenţi economici, doar 81 de angajatori au fost prezenţi la acţiune.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite