O familie plecată la cules de ciuperci s-a rătăcit, în weekend, în munţii Vâlcan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două persoane din municipiul Timişoara, soţ şi soţie, s-au rătăcit în zona Defileului Jiului – Gambrinus. Nu aveau telefon mobil şi nici echipament adecvat pentru condiţiile meteo şi de teren din acea zonă. Au fost găsiţi de jandarmi după mai multe ore de căutări.

Jandarmii hunedoreni au fost anunţaţi de cele întâmplate printr-un apel la 112, de către un bărbat din Petroşani, cu care cei doi soţi plecaseră, în cursul dimineţii de sâmbătă, la cules de ciuperci.  După un timp, cei trei s-au despărţit, stabilind că se vor reîntâlni la ora 13.00, în locul unde parcaseră autoturismul.

Trei echipe mixte jandarmi-salvamontişti au pornit căutările pe trei trasee diferite, pe care persoanele rătăcite s-ar fi putut afla, iar ofiţerul coordonator al acţiunii a rămas la locul stabilit de întâlnire. În jurul orei 19.30, cele două persoane au fost reperate pe un drum forestier din apropiere locului unde se afla autoturismul acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu.

Cei doi soţi, de 45, respectiv 40 ani, erau obosiţi şi speriaţi, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. Au recunoscut că, într-adevăr, s-au rătăcit, dar în cele din urmă au găsit drumul pe care porniseră să caute ciuperci.

Jandarmii montani recomandă persoanelor care pornesc pe munte să se echipeze corespunzător pentru această perioadă, să se informeze cu privire la zona în care merg şi să adauge un telefon mobil în rucsac, pentru a putea solicita sprijin în caz de nevoie.  

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite