ORAŞUL PE SCURT: Ambulanţă incendiată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ambulanţă se afla un pacient
În ambulanţă se afla un pacient

Cele mai importante ştiri din Adevărul de Seară ediţia de Hunedoara.

Ambulanţă incendiată
O ambulanţă a luat foc în urma unui scurtcircuit electric. Incidentul s-a petrecut la Peştişul Mic, lângă Hunedoara, iar în autospecială se afla şi un pacient care era transportat la spital. Incendiul a fost stins şi nu s-au înregistrat victime. Daniel Guţă

Accident mortal la Băniţa
Un bărbat de 55 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost lovit de un autoturism Skoda. Accidentul s-a petrecut la Băniţa, iar victima, aflată în stare avansată de ebrietate, nu a putut fi evitată, în timpul unei traversări neregulamentare. Daniel Guţă

Campionat de sanie în Parâng
Campionatul naţional de sanie a început astăzi pe pârtia de sanie şi bob din Masivul Parâng. La competiţia, întinsă pe parcursul a două zile au fost înscrişi peste 50 de sportivi, copii şi cadeţi, de la mai multe cluburi din ţară. Daniel Guţă

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite