Nu a ţinut cont de viteză şi zăpadă, a intrat cu maşina într-un copac şi a ajuns în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani din Deva a ajuns în stare gravă la un spital din Timişoara după ce s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile. Accidentul de circulaţie a avut loc aseară, pe DJ687, direcţia de mers Hunedoara – Călan.

Şoferul, aflat la volanul unei autoutilitare cu semiremorcă, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la stânga. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului.

Citiţi şi: Focşani: Ambulanţele de la SMURD se pregătesc de intervenţie

În urma impactului, conducătorul auto rănit grav a fost transportat la Spitalul Municipal Hunedoara. A fost diagnosticat cu multiple fracturi de maxilar, mandibulă şi gambă. Ulterior, medicii au decis trimiterea acestuia la Timişoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite