Muncitorul care s-a autoincendiat cu flacăra aparatului de sudzră a decedat la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă.
FOTO: Arhivă.

Medicii de la Spitalul Judeţean din Deva nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa pacientului adus ieri, după-amiază, la Secţia de Urgenţe a unităţii medicale, cu arsuri de gradul doi şi trei pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

"Pacientul a decedat la scurt timp după ce a fost adus la spital", a declarat medicul Mircea Veţean, de la Spitalul Judeţean din Deva. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, lucra la sudarea unor piese în hala unei societăţi din Simeria.

În urma cercetărilor întreprinse, poliţiştii au constat că angajatul s-a împiedicat de cablul unui aparat de sudură şi a căzut pe flacăra autogenului cu care suda. Hainelei i-au luat foc, iar bărbatul nu a reuşit să se salveze. A fost găsit zăcând în stare de semiconştienţă, cu arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului.

Imprudenţa l-a costat propria viaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite