Ministrul Anca Boagiu: “În primăvara lui 2013, vom circula pe autostrada Deva-Sibiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Anca Boagiu, promite că, în 2013, com circula pe autostrada Deva-Sibiu
Ministrul Anca Boagiu, promite că, în 2013, com circula pe autostrada Deva-Sibiu

Trei puncte importante ale autostrăzii Deva-Sibiu au fost inspectate, astăzi, într-o vizită fulger, de ministrul Transporturilor Anca Boagiu. Tronsonul de autostradă Deva – Orăştie este singurul care va fi dat în folosinţă în cursul anului viitor.

Primul popas a fost făcut la Orăștie unde a fost dat startul la construcția tronsonului de autostradă Orăștie –Sibiu. “Constructorii străini care lucrează aici trebuie să înțeleagă că în această perioadă, în care majoritatea țărilor UE au oprit lucrările de investiții în acest domeniu, în România se alocă sume importante. Prin urmare au obligația de a respecta termenele contractuale și calitatea lucrărilor”, a declarat Boagiu. Ministrul a adugat că a fost nemulțumit de faptul că furnizorii de materii prime pentru construcții au crescut nejustificat prețurile dar că acest fenomen a fost redus. “Primăriile și furnizorii de materii prime trebuie să înțealegă că nu pot specula această oportunitate, mărind prețurile materialelor sau a terenurilor unde urmează să fie înființate așa-numitele gropi tehnice. Acolo unde se constată acest lucru vom expropia. Autostrada este de interes național”, a spus Boagiu.
A doua oprire a fost făcută în localitatea Uroi unde se va construi cel mai mare pod peste râul Mureș. Podul cu 12 deschideri a 60 m fiecare va avea  720 metri lungime. Termenul-limită pentru execuţie este februarie 2013. “Ultima oprire a fost la șantierul arheologic de la Șoimuș unde s-au făcut lucrări arheologice de o importanță capitală pentru istoria românilor. “Este o șansă extraordinară. Au fost descoperite mii de obiecte, cuptoare, locuințe din toate epocile. Aici au lucrat arheologi, doctori sau masteranzi din toată țara. Descărcarea arheologică e realizată în proporție de 90 la sută. Urmează apoi munca de restaurare în atelierele de arheologie”, a declarat Cristian Schuster , șeful șantierului arheologic.
De altfel, șantierul arheologic de la Șoimuș este ultimul de acest gen, de pe toate tronsoanele din județul Hunedoara, unde mai lucrează arheologi.
Tronsonul de autostradă Orăștie-Sibiu se întinde pe o lungime de 82 de kilometri și a fost împărţit în patru loturi. Valoarea proiectului se ridică la 470 de milioane de euro, iar lucrările trebuie finalizate la sfârşitul lui 2013. Tronsonul de autostradă Deva – Orăştie este singurul care va fi dat în folosinţă în cursul anului viitor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite