Mesajul de Paşte al episcopului Gurie, al Devei și Hunedoarei

Fără Învierea Mântuitorului, viața și condiția pământească a omului sunt o mare zădărnicie și un vis amăgitor ce stă permanent sub semnul întrebării: la ce folosesc alergăturile vieții și la ce bună viața ca atare, dacă moartea are ultimul cuvânt în rostirea existenței?

Uneori suntem ispitiți să sesizăm viața pământească doar sub aspectul ei de trecere și de ducere înspre moarte. Alipiți pătimaș de ziua ce se scurge, suntem confiscați de perspectiva că viaţa s-ar împuțina în noi pe măsura trecerii anilor. Dumnezeieștii Părinți subliniază faptul că unicul păcat sub soare e acela de a nu cunoaște harul Învierii, de a nu ști, după spusa Sfântului Apostol Pavel, că deși vasul nostru de lut, cortul acesta pământesc se sfărâmă, totuși în el purtăm comoara veșniciei, harul Învierii! Uităm că de la momentul botezului în fața noastră și la capătul vieții pământești stă nu moartea, ci Învierea. Mormântul însuși devine o tainică Biserică la umbra Crucii, o trecere a trupului spre nemurire!
Să nu uităm, iubiți credincioși, că atunci când rostim Hristos a Înviat! afirmăm că nu moartea este sensul și capătul vieții pământești, ci, dimpotrivă, nemurirea, iar dureroasa despărțire a sufletului de trup este taina pe care o exprimă troparul Învierii „...Cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”.

Iubiți frați și surori,
De Dumnezeu se mai smintesc şi cei cu viața stricată și pervertită până la măsurile diavoleşti. Aceștia Îi cer lui Dumnezeu să Se facă slujitor al patimilor lor. Se spune că, odată, au mers la un împărat cel mai mare zgârcit şi cel mai mare invidios de pe pământ. Zgârcitul şi invidiosul în faţa împăratului! Iar împăratul le-a făcut următoarea propunere: „Unul dintre voi să-mi ceară orice va voi, dar să ştie că imediat celuilalt, care n-a cerut, îi voi da dublu!” Cei doi s-au frământat mult. Zgârcitul nu putea suporta gândul că celălalt va primi dublu faţă de el. Invidiosul, la rândul lui, se zbuciuma în sinea lui zicând:„Cum voi putea suporta să ştiu că el va avea dublu faţă de mine?”. Aşa că nu se puteau nicicum hotărî. Până la urmă, invidiosului i-a venit o idee ce i s-a părut salvatoare: „Slăvite împărate! M-am hotărât eu să cer ceva!”. „Prietenul tău va primi dublu faţă de tine” îl avertiză împăratul. „Da, Doamne! Îţi cer ca mie să-mi scoţi un ochi, iar lui să îi scoţi pe amândoi”. Sfântul Grigorie de Nyssa sublinia în acest sens : „Cel ce se folosește de rugăciune ca un lipsit de minte nu se ridică la înălțimea Celui ce Se dăruiește pe Sine, ci dorește ca Acela să Se coboare la treapta joasă și pământească a poftei sale. Și, din acest motiv, Îi înfățișează Celui Ce vede în inimi pornirile sale pătimașe, nu ca să i se tămăduiască mișcările necuvenite ale minții, ci ca să se facă și mai rele, ducând la împlinire pornirea cea rea prin primirea ajutorului lui Dumnezeu. Fiindcă acela este necăjit, iar inima mea e răuvoitoare, Lovește-l, îi spune el lui Dumnezeu. Numai că nu strigă: Însușește-Ți patima mea sau să treacă răutatea mea la Tine! Îl roagă să Se facă părtaș al furiei sale”. Toți aceștia nu înalță lui Dumnezeu rugăciuni ca să scape de boala ce-i stăpânește, ci ca boala lor să se desăvârșească în fapte. Iar când Dumnezeu nu le ascultă cererea, se smintesc și se dezamăgesc, neștiind că nu Dumnezeu este pricina nefericirii lor, ci viața lor pătimașă!

Dreptmăritori creștini,
Unul dintre sfinții iubitori de Dumnezeu exclama privind înspre taina Învierii : „O, Hristoase, care iubești pe cei ce Te răstignesc și îi răstignești pe cei ce Te iubesc!”. Iată un aparent paradox, dar de fapt o profundă lucrare a proniei dumnezeiești! Hristos Se răstignește dintr-o sfâșietoare iubire pentru cei care-L pironesc pe lemnul Crucii. Pe Golgota este omorâtă moartea răstignitorilor! Mielul Jertfit ridică păcatele celor care-L jertfesc! „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16). Atâta vreme cât rămânem în păcate, Hristos va rămâne pe Cruce. Iubirea lui Dumnezeu nu poate coborî de pe Altarul Crucii, pentru ca nu cumva vreunul din păcatele noastre să rămână nepironit și nespulberat de biruitoarea Înviere! Acesta este încă unul dintre mesajele fundamentale ale Zilei Pascale: „trecerea de la moarte la Viață”.
O, Hristoase, care răstignești pe cei ce Te iubesc! Covârșitoare taină: Dumnezeu, pe cei care-i găsește vrednici îi pune alături de El pe Cruce, spre izbăvirea multora! Dumnezeu își asociază pe omul sfânt și-l face lucrător al Învierii răstignitorilor. Înțelegem, astfel, de ce Dumnezeu i-a răstignit pe atâția în temnițele și în gulagurile istoriei: pentru că i-a trimis în căutarea și spre Învierea oii celei pierdute prin hățișurile atâtor ideologii totalitariste.
Iată, așadar, încă unul dintre darurile fundamentale ale Zilei Învierii: cel ce cunoaște harul Învierii nu va vedea moartea în veac. Un mare mistic spunea: „Iisus este o rană de care nu te mai vindeci!” Cine cunoaște harul Învierii, cine se face una cu dragostea Crucii lui Hristos nu mai poate să trăiască indiferent și detașat față de tragedia lumii, ce s-a smintit din Dumnezeu.
Vă chem pe toți, iubiți credincioși, să fiți adevărați fii ai Învierii. Răniți de harul Învierii, să ne ostenim a cuprinde în rugăciunile noastre căderile celor ce în mediocra nepricepere își trăiesc viața pământească, deprinzându-se cu o existență înspre moarte. Să ne rugăm Domnului Înviat să ne pironească pe Crucea dăruirii până la jertfă pentru viața și Învierea lumii!

Hristos a înviat!

† G U R I E ,
Episcopul Devei şi al Hunedoarei