Membrii „mafiei cuprului” din Hunedoara vor petrece Revelionul în spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Mafia cuprului" a fost adusă în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara.
"Mafia cuprului" a fost adusă în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au hotărât astăzi, în urma deliberărilor, ca membrii celei mai mari grupări de hoţi de cupru care a acţionat în ultimii ani în Hunedoara, să rămână în arest preventiv pentru 29 de zile.

Decizia judecătorească a fost luată după ce, ieri după-amiază, hunedorenii reţinuţi în urma unor descinderi organizate de poliţişti în 23 de locuinţe din municipiu au cerut instanţei să fie puşi în libertate.

Potrivit reprezentanţilor tribunalului, "instanţa a respins ca nefondate recursurile declarate de Albă Emanoil, Tocaciu Liviu, Dicu Marius Dumitru, Rostaş Claudiu, Anastasiei Dan, Măicanu Costel, Giurgiu Robert, Păcurar Gheorghe, Dobra Rudolf, Apostol Marius, Beşleagă Ştefan, Gerebeneş Daniel, Gerebeneş Mitruţ, Aliman Dumitru, Şendroni Dorel, Mărăcine Daniel, Popa Dumitru şi Vieru Flavius împotriva încheierii penale a Judecătoriei Hunedoara, iar învinuiţii vor rămâne în arest". 

Grupul din care fac parte 21 de persoane, dintre care trei sunt arestate preventiv în lipsă, este acuzat că numai în ultimele trei luni a produs pagube de 300.000 de lei combinatului Arcelor Mittal Hunedoara. Membrii „mafiei cuprului”, prinşi în urma acţiunilor de filaj şi a interceptărilor telefonice, au fost cercetaţi pentru zeci de furturi de materiale neferoase din incinta companiei. Cele mai multe dintre infracţiuni au fost realizate cu complicitatea unora dintre agenţii de paza angajaţi pentru supravegherea platformei industriale, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite