Mansarda unei pensiuni din Deva a luat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu
Incendiu

Un incendiu a izbucnit, aseară, la mansarda unei pensiuni-restaurant situată la marginea municipiului Deva, cel mai probabil din cauza unui coş de fum neasigurat, iar soţia proprietarului pensiunii a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de ajutorul paramedicilor SMURD.

Incendiul a izbucnit, aseară, la acoperişul pensiunii situate pe strada Vulcan, la marginea Devei, într-un cartier de case aflat în construcţie, şi a fost observat de proprietarul imobilului, transmite Mediafax.

"Am simţit miros de fum şi am ieşit din restaurantul de la parter să văd ce se întâmplă. Ardea în jurul coşului de fum şi am încercat să sting eu. Nu am reuşit şi am chemat pompierii. Incendiul a cuprins mansarda şi a afectat cele patru camere de acolo", a declarat proprietarul pensiunii, Dan Gavrea.

Soţia acestuia a avut nevoie de îngrijirile paramedicilor SMURD după ce a suferit un atac de panică atunci când a văzut cum focul cuprinde mansarda pensiunii.

"Am fost solicitaţi să ajutăm o femeie care a suferit un atac de panică. Şi fiul ei, un băiat de 10 ani, era agitat. I-am dus pe amândoi în ambulanţă şi le-am acordat primul ajutor. Au refuzat să fie transportaţi la spital", a declarat paramedicul SMURD Ion Murar.

Trei echipaje de pompieri au intervenit timp de peste două ore să stingă incendiul.

"Cel mai probabil incendiul a pornit de la un coş de fum neasigurat. Cei şase-şapte clienţi din restaurant au ieşit din imobil imediat ce a început incendiul. Focul a fost stins după câteva ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, locotenentul Anemona Doda.

Localul este un cunoscut restaurant cu spectific românesc şi iniţial a fost deschis în centrul oraşului Deva, însă de anul trecut proprietarul a extins afacerea şi a construit o pensiune la marginea oraşului, la parterul căreia a mutat şi restaurantul. Investiţia a fost de câteva sute de mii de euro, iar pensiunea era asigurată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite