Mai puţine cazuri de viroze respiratorii printre hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul persoanelor diagnosticate cu viroze respiratorii, în perioada 17-24 noiembrie,  este mai mic cu aproape 500 de cazuri faţă de săptămâna precedentă.

Aproximativ 2.800 de hunedoreni au fost diagnosticaţi, în perioada 17-24 noiembrie, cu viroze respiratorii acute. Din totalul acestora, 90 au necesitat internare. Cum era de aşteptat, cei mai afectaţi au fost copiii. Circa 800 de minori s-au prezentat la medic cu febră şi roşu în gât. Cu toate acestea, numărul virozelor respiratorii a scăzut faţă de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 3.300 de cazuri.

Vaccin doar pentru cei vârstnici


În ceea ce priveşte vaccinul împotriva gripei sezoniere, acesta a fost deja distribuit medicilor de familie. Faţă de anul trecut, de data aceasta vor fi vaccinaţi gratuit doar vârstnicii peste 65 de ani. Judeţul Hunedoara a primit de la Ministerul Sănătăţii peste 300.000 lei pentru procurarea vaccinului împotriva gripei sezoniere. Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a achiziţionat 30.000 de doze, suma insuficientă de bani făcând imposibilă cumpărarea celor peste 85.000 de doze necesare.


Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite