OFERTE DE VACANȚĂ: Programul "Litoralul pentru toţi" bate "O săptămână la munte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încălzirea vremii trimite hunedorenii la plajă, în detrimentul  staţiunile montane care oferă sejururi ieftine. Pentru că şcoala încă nu s-a terminat, cei mai fideli clienţi ai celor două programe turistice sunt familiile care nu au copii.

Sezonul reducerilor în domeniul  turistic a început încă de luna tecută, când a debutat programul “O săptămână la munte”. Pentru preţuri cuprinse între 160 de lei şi 360 de lei de persoană, hunedorenii încă mai pot petrece un sejur de  cinci nopţi în staţiunile montane, asta până la finalul lunii iunie.

Nu e obligatoriu să vă deplasaţi în alt judeţ sau să ajungeţi până la Gura Humorului, întrucât şi Hunedoara se află pe listă. Puteţi merge fie la Straja, fie în Parâng sau la Râuşor. Dacă tot sunteţi în zonă, merită încercate şi sporturile extreme specifice împrejurimilor: alpinism şi tiroliană. Unele unităţi de cazare includ în oferte chiar şi  cursuri  de orientare turistică.


Vremea îşi spune cuvântul
Aproape simultan cu programul “O săptămână la munte” se desfăşoară şi “Litoralul pentru toţi”. Şase nopţi de cazare la un hotel de trei stele înseamnă aproape 250 de lei de persoană pentru un loc în cameră dublă. Dacă vreţi şi mic dejuns inclus trebuie să mai scoateţi din buzunar încă 100 de lei. Ca un detaliu, trebuie să ştiţi că veţi avea la dispoziţie şi un aparat de uscat părul după ce veţi face baie în mare.

Deşi cele două programe se luptă pentru a atrage fiecare în parte cât mai mulţi clienţi, se pare că litoralul este mult mai atractiv, cel puţin pentru hunedoreni.

Pentru că vremea a început să se încălzească, marea atrage mai mulţi clienţi decât muntele, în perioada aceasta. Printre cele mai căutate staţiuni se numără Mamaia, Eforie Nord şi Neptun”, a declarat Marius Usturoiu, managerul unei agenţii de turism din judeţ.


Cei mai mulţi hunedoreni care aleg să scape de stres şi să opteze pentru câteva zile relaxante şi lipsite de aglomeraţia specifică perioadelor de vârf ale concediilor sunt necăsătoriţi.

Cursurile şcolare care încă nu s-au încheiat împiedică familiile cu copiii să meargă în vacanţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite