La numărat de maşini pe DN 7: recesământul autoturismelor arată nevoia de autostrăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri au început să numere maşinile care circulă pe drumurile hunedorene. Ultimul recesământ al vehiculelor s-a făcut acum cinci ani.

Pe DN 7, cea  mai circulată arteră, s-a înregistrat un trafic de autostradă, adică peste 20.000 de maşini într-un interval de 24 de ore, în zona Sântuhalm. Acum, ne aştreptăm ca numărul acestora să fie mult mai mare”, a declarat Gheorghe Brânzan, şeful Secţiei Judeţene de Drumuri Naţionale.


Click pe poză pentru GALERIE FOTO!



Măsurători periodice
În această dimineaţă, în interval de numai o oră (8.00-9.00) au fost numărate circa 625 de maşini mici, la care se adaugă cele de mare tonaj. Evaluarea traficului se face atât pe drumurile  naţionale, cât şi pe cele judeţene, existând circa 15 puncte de control la nivelul local. Măsurători se vor face până în luna iunie, periodic, urmând ca în august să fie făcute în zilele de vârf, atunci când foarte mulţi hunedoreni pleacă în concediu.

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite