Judecătorul acuzat de corupţie va primi astăzi sentinţa magistraţilor Curţii de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa din Alba Iulia este aşteptată în cursul zilei de astăzi să se pronunţe în dosarul penal în care Valentin Popescu, fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, a fost învinuit de trafic de influenţă, luare de mită şi alte infracţiuni de corupţie. Bărbatul a fost arestat la sfârşitul lunii martie a acestui an, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 16 februarie 2007 - 14 iulie 2007, Valentin Popescu a făcut demersuri pentru achiziţionarea, prin interpus, a unui apartament aflat în proprietatea denunţătorului, apartament ce fusese scos la licitaţie publică ca urmare a executării silite pentru neplata cheltuielilor de întreţinere. La momentul derulării procedurilor de licitaţie, pe rolul Judecătoriei Petroşani exista un litigiu civil cu privire la acest apartament, repartizat spre soluţionare chiar magistratului, motiv pentru care acesta avea interdicţie de a cumpăra imobilul. Pentru a deveni proprietarul acestui apartament, Valentin Popescu a falsificat semnătura intermediarului în cuprinsul a cinci acte care au fost depuse la Judecătoria Petroşani şi la Tribunalul Hunedoara.
De asemenea, pentru a intra în posesia faptică şi scriptică a aceluiaşi apartament, judecătorul Popescu Valentin a judecat şi a pronunţat o soluţie într-un dosar civil având ca obiect autorizarea pătrunderii în încăperi deşi avea obligaţia de a se abţine de la judecarea unei astfel de cauze. În acelaşi scop, el a promis unei persoane foloase materiale şi nepatrimoniale pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara care să soluţioneze în favoarea sa căile de atac formulate de proprietarul apartamentului dobândit în mod fraudulos de Valentin Popescu.
Pentru a se asigura de sprijinul interpusului în demersul său de a dobândi apartamentul, în perioada 6-10 februarie 2010, inculpatul Popescu Valentin a promis că va interveni pe lângă angajaţi din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Deva pentru ca fiul interpusului să fie favorizat, în sensul obţinerii unei analize toxicologice pentru stabilirea alcoolemiei în care să se consemneze în fals că a condus un autoturism având în sânge o concentraţie de alcool ce nu atrage răspunderea penală.
De asemenea, în perioada februarie - martie 2010, judecătorul a primit de la trei persoane diverse bunuri pentru a-şi trafica influenţa pe lângă judecători din cadrul Judecătoriei Petroşani şi Curţii de Apel Alba – Iulia legate de soluţionarea unor cauze civile în favoarea mituitorilor.
Denunţătorul s-a constituit parte civilă şi solicită restituirea în natură a apartamentului. În cauză s-au luat măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, prin instituirea sechestrului asigurător asupra aceluiaşi apartament.
La data de 30 martie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 31 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus măsura arestării preventive a lui pentru o perioadă de 29 de zile.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite