Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova vor da verdictul final în dosarul “abatajului morții” de la Exploatarea Minieră Petrila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de trei ani de la exploziile din mina Petrila soldate cu moartea a 13 mineri, procesul în care trei foști șefi ai unității miniere sun judecați pentru moartea ortacilor este aproape de gongul final.

Cei trei foşti şefi ai EM Petrila, Aurelian Nicula, Gheorghe Roșu și Dan Ștefan Ungur,  găsiţi vinovaţi de procurori pentru moartea minerilor în exploziile din noiembrie 2008 vor afla astăzi dacă execută pedepsele cu închisoarea decise de instanţele de judecată. Sentința finală aparține judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova care vor decide asupra apelului depus de inculpați. Reamintim că magistraţii de la Judecătoria Târgu Jiu i-au găsit vinovaţi pe cei trei foşti şefi ai Exploatării Miniere Petrila şi au dispus aplicarea unor pedepse cu închisoarea, fără suspendarea executării în cazul acestora. Potrivit sentinţei pronunţate în dosarul tragediei de la Mina Petrila, fostul director Aurelian Necula a fost condamnat, în urma contopirii pedepselor, la şapte ani şi şase luni închisoare. De asmenea, fostul şef securitate minieră Gheorghe Roşu, a primit o pedeapsă de şase ani şi jumătate, la fel ca şi Dan Ştefan Ungur, fost şef al Staţiei de salvare minieră de la EM Petrila. De asemenea, cei trei au fost obligaţi la plata unor despăgubiri civile către victimele accidentului, ori urmaşii celor decedaţi în accident. Avocaţii lor au declarat apel la această sentinţă, considerând că pedepsele aplicate sunt prea mari, dar şi rudele victimelor au atacat prima sentinţă, pentru că, din contră, pedeapsa ar fi prea uşoară. Tragicul eveniment de la mina Petrila a avut loc pe data de 15 noiembrie 2008.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite