Judecătorii de la Alba Iulia au dispus eliberarea inculpaților în dosarul "Trafic cu utilaje din UE"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoții de utilaje din UE ar putea fi judecați în stare de libertate
Hoții de utilaje din UE ar putea fi judecați în stare de libertate

După aproape un an de arest, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au dispus eliberarea celor 12 inculpați acuzați că furau utilaje din țările UE pe care apoi le vindeu în România și în țările arabe. Decizia nu este definitivă fiind atacată cu recusr de către procurori.

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au cerut ca cei 12 inculpați să fie judecați în stare de libertate și să se dispună măsura obligatorie de a nu părăsi localitate de domiciliu. Hotărârea judecătorilor nu a fost definitivă, decizia lor fiind imediat atacată cu recurs. „Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Până la judecarea acestuia, cei 12 inculpaţi vor rămâne în stare de arest preventiv”, a precizat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt la Curtea de Apel de la Alba Iulia. În acest dosar sunt judecate 32 de persoane, 12 dintre acestea fiind arestate preventiv. Printre inculpaţi se numără şi doi hunedoreni. Cinci dintre inculpaţi, judecaţi într-un dosar distinct, disjuns din cel iniţial, care, de altfel, au şi recunoscut faptele reţinute în rechizitoriu, au fost deja condamnaţi de instanţă la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an cu suspendare şi patru ani cu executare.
Potrivit rechizitoriului, cei 32 de inculpaţi au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ce se ocupa cu furturi de utilaje agricole şi de construcţii din state ale UE, pe care, le vindeau, apoi, în România, la sume de bani sub valoarea lor reală. Anchetatorii spun că prejudiciul creat depăşeşte 4,5 milioane de euro, nu mai puţin de peste 50 de utilaje agricole şi de construcţii fiind furate din ţări precum Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia şi Italia. Printre cei trimişi în judecată în acest caz se numără şi fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu, şi un subcomisar de la „Crimă Organizată”, cei doi fiind acuzaţi că ar fi sprijinit gruparea infracţională.
Procesul se judecă la Curtea de Apel de la Alba Iulia din 16 iunie 2011.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite