Jocurile Judeţene „Special Olympics”, ediţia a V-a, au început astăzi la Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La competiţie vor participa 33 de copii şi 37 de adulţi cu dizabilităţi, aflaţi în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.

În prezent, copiii cu dizabilităţi şi adulţii cu handicap frecventează cursurile şcolare desfăşurate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara – Centrul de Pedagogie Curativă Simeria şi participă periodic la activităţi extraşcolare, de recreere şi socializare. „Implicarea acestora în activităţi de  petrecere a timpului liber este o preocupare constantă a specialiştilor din cadrul Direcţiei. De la începutul anului am mai avut astfel de acţiuni, precum «Împreună pentru viitor» şi «Miraje», ambele fiind competiţii de dans”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Ionela Lazăr.

Jocurile Judeţene „Special Olympics” vor avea loc în sala de sport a şcolii din Simeria.


Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite