Hunedoara: Prime „întârziate” pentru minerii din Valea Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 11 mii de ortaci care lucrează în mineritul din bazinul carbonifer Valea Jiului, şi-au primit primele de „Ziua Minerului” cu întârziere de aproape o lună. .

Prima pentru „Ziua Minerului” sărbătorită în fiecare an pe data de 6 august este cuprinsă în contractul colectiv de muncă şi ar fi trebuit să fie în cuantum de 450 de lei, la fel ca în 2008. Ortacii au aşteptat degeaba prima şi nici nu o vor primi în bani ci în tichete cadou care vor fi distribuite abia acum, cu o întârziere de trei săptămâni. ”A fost organizată licitaţia în această săptămână şi tichetele cadou vor fi distribuite, aşa cum am convenit cu organizaţiile sindicale cu care am negociat, până în data de 12 septembrie. Există şi oameni nemulţumiţi, care poate s-au gândit că ziua de 6 august a trecut fără niciun supliment financiar sau chiar fără tichete cadou, dar eu cred că cea mai mare parte a înţeles greutăţile financiare prin care trece compania. Practic nu avem resurse, iar tichetele trebuie achitate înainte de a fi distribuite”, a declarat Constantin Jujan, director general la Compania Naţională a Huilei Petroşani.

Valoarea totală a tichetelor cadou pe care ortacii trebuie să le primească se ridică la suma de 4 milioane de lei. Totodată ortacii din Valea Jiului şi-ar putea pierde din drepturile acordate prin contractul colectiv de muncă după ce Compania Huilei a primit bugetul de venituri şi cheltuieli pe acest an. În prezent, minerii muncesc în baza unor acte adiţionale care au prelungit CCM-ul din 2008. Ministerul Economiei a trimis după aproape 9 luni de zile un buget de criză CNH-ului, iar minerii nu au nici o speranţă la creştere salarială fiind puse sub semnul întrebării şi primele pentru sărbătorile de iarnă. „Nu este o situaţie favorabilă pentru Companie, e un buget de criză şi care nu este un buget echilibrat. Greutăţi au fost şi în ceea ce priveşte organizarea licitaţiilor, sau a achiziţiilor de produse şi servicii, pentru că, neavând buget, s-au făcut achiziţii pe termen scurt şi pe valori mici, conform legislaţiei în vigoare”, susţine Jujan. Compania Naţională a Huilei din Petroşani este cel mai mare datornic la bugetul de stat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite