Jaf în timpul deplasării. O grupare de tâlhari, care fura din TIR-urile aflate în mers, anihilată de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoții acționau doar pe timpul nopții (Foto: DIICOT)
Hoții acționau doar pe timpul nopții (Foto: DIICOT)

O importantă grupare infracțională specializată în comiterea de infracţiuni de furt cu consecinţe deosebit de grave, de bunuri transportate în autocamioane TIR, în timpul deplasării pe rutele de transport rutier, din care făceau parte şi hunedoreni, a fost destructurată de polițiști.

Membrii grupării acționau doar pe timpul nopții, pe drumuri în care traficul rutier era redus, printr-o metodă pe cât de inedită, pe atât de riscantă. Aceștia încadrau autotrenuri, aflate în mers, cu două mașini conduse de membrii bandei. Prima mașină, aflată în fața autotrenului, avea sarcina de a-l obliga pe șofer să încetinească iar o alta aflată imediat în spatele TIR-ului, circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celor care acţionau. Astfel, unul dintre hoţi, aflat în ultimul autoturism, asigurat în dispozitive special realizate, urca pe capotă, ţinut de picioare de un „coleg” de-al său, tăia sigiliile şi forţa uşile din spate ale TIR-urilor, şi fura bunurile transportate. "Infractorii preferau aparate electronice, electrocasnice, ţigări, cafea sau alte bunuri uşor vandabile. Aceste bunuri erau preluate de alţi indivizi, aflaţi în autoturism şi încărcate într-o autoutilitară, fiind depozitate ulterior în două locaţii deţinute de către membrii grupării, după care erau comercializate în municipiul Bucureşti, în zona Pieţei Obor. Prin această modalitate, membrii grupării au cauzat un prejudiciu total de peste 300.000 de euro", se arată în comunicatul DIICOT.
Pentru anihilarea acestei grupări, ofiţerii de poliţie judiciară şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au efectuat 21 de percheziţii în Hunedoara, Alba, Ilfov şi Bucureşti. La sediul D.I.I.C.O.T. au fost conduse 20 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale. Procurorii DIICOT vizează un număr de 15 învinuiţi care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte şi prin efracţie, diverse mărfuri din autovehicule de transport marfă, aflate în mişcare, pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor Prahova, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Mureş, Cluj şi Bihor.

Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei inculpatului Porumbiţă Santer, în vârstă de 37 de ani, din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, care au reuşit să atragă „în afacere” şi alte persoane cu preocupări similare. De asemenea, un membru important al grupării era inculpatul Ion Dănuţ, zis „Dan Jeg”, fost membru al clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest în executarea unei pedepse dispuse anterior.



Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite