Hunedoara: Infecţiile de sezon doboară hunedorenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Infecţiile de sezon doboară hunedorenii
Hunedoara: Infecţiile de sezon doboară hunedorenii

1.900 de pacienţi au viroze respiratorii, cei mai afectaţi fiind copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani.

Iarna i-a surprins pe mai marii de la Ministerul Sănătăţii, care întârzie să trimită dozele de vaccin antigripal.

 Numărul infecţiilor respiratorii creşte de la o zi la alta în judeţul Hunedoara. Ultima statistică săptămânală a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) arată că, dacă la sfârşitul lunii septembrie numărul cazurilor înregistrate era de 180, în intervalul 28 septembrie – 4 octombrie numărul bolnavilor a crescut cu peste 30%, ajungând la aproape 270 de cazuri.
Pe parcursul acestei luni, însă numărul cazurilor de infecţii respiratorii înregistrate de cei peste 240 de medici din judeţ, este de aproape 1.900. Dintre aceştia, 160 de pacienţi sunt internaţi în spital. Numărul cazurilor este cu 20 la sută mai mare chiar şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Copiii „cad” primii

 „În grupele cu risc mare de îmbolnăvire se regăsesc atât copiii, cât şi bătrânii, dar cei mai afectaţi de boli ale căilor respiratorii sunt cei cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, adică cei care merg la grădiniţă sau la şcoală”, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, directorul adjunct al departamentului Sănătate Publică şi Programe din cadrul DSP, Cecilia Birău. Ea a adăugat că diferenţele mari de temperatură, de la numai 4 grade la prima oră a dimineţii, până la maxime de 25-29 de grade celsius în cursul zilei, au fost şi ele o cauză care a stat la baza apariţiei virozelor.

Dozele de vaccin întârzie

Reprezentanta DSP, Cecilia Birău, a adăugat că startul programului naţional de imunizare împotriva gripei sezoniere este prevăzut pentru 15 octombrie. Direcţia a solicitat Ministerului Sănătăţii 80.000 de doze de vaccin care sunt destinate bolnavilor cronici şi persoanelor instituţionalizate, dar până acum dozele nu au ajuns în judeţ. Oficialii de la Direcţia de Sănătate Publică nu au primit nici măcar semnale că dozele de vaccin ar fi în drum spre judeţul Hunedoara. 

Aproape 200 de hunedoreni au ajuns la spital, din cauza infecţiilor respiratorii.
Cecilia Birău, director coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite