În spital după ce a căzut de la etajul al patrulea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de şapte ani, din oraşul Lupeni, se află la spital în municipiul Timişoara după ce, ieri după-amiază, a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. Cu toate că băiatul a ajuns de urgenţă la spitalul din Petroşani, medicii hunedoreni au decis că este mai bine să-l transporte la Timişoara.

Copilul a fost diagnosticat cu fractură de coloană şi contuzie pulmonară. Deşi era stabil, a fost trimis la secţia de neurochirurgie a spitalului din Timişoara pentru investigaţii suplimentare”, a declarat, în această dimineaţă, Nicoleta Ciolofag, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Petroşani. 


Tragedie petrecută în prezenţa bonei


Potrivit părinţilor, în momentul în care băiatul a căzut de la înălţimea de 15 metri se afla acasă împreună cu bona sa.

Din primele cercetări se pare că acesta se juca la fereastră, însă într-o clipă de neatenţie a femeii a căzut de la etaj.

Minorul s-ar fi urcat pe un scaun, s-a dezechilibrat şi a alunecat  în gol.

Poliţiştii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite