Hunedorenii care vor să devină salvatori voluntari pot participa la stagii SARS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia nonguvernamentală „Search and rescue Service”  (SARS) organizează două stagii de iniţiere şi pregătire generală în domeniul căutare-salvare. Sunt vizate persoanele în vârstă de minimum 18 ani, care doresc să-şi însuşească  sau completeze cunoştinţele teoretice şi practice în ceea ce priveşte intervenţia în situaţii de urgenţă.

Cursanţii vor învăţa, printre altele, cum să acorde primul ajutor în caz de arsuri, electrocutare, intoxicaţii,  dar şi noţiuni de escaladă pe stâncă, tehnica realizării unui nod, noţiuni de salvare şi transport din apă, precum şi chinologice.

Cele două cursuri se vor desfăşura în tabăra de instruire de lângă Cabana Campu lui Neag, la circa nouă kilometri de oraşul Uricani, la poalele munţilor Parcului Naţional Retezat. Perioada de desfăşurare: 24 iulie – 1 august, respectiv 31 iulie – 8 august.


Participanţii vor avea la acces la apă potabilă, curent electric şi lemne de foc. Trebuie să îşi asigure însă singuri mijloacele de campare şi hrana pe perioada pregătirii.

La încheierea stagiilor se vor acorda diplome.

SARS ( în traducere Serviciul de Căutare-Salvare ) este o organizaţie ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit care funcţionează ca serviciu specializat în dezastre şi acţiuni umanitare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite