În loc de hrană pentru animale, vindeau ierburi halucinogene pentru oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei magazine de vise din Deva au fost amendate de poliţia comunitară
Trei magazine de vise din Deva au fost amendate de poliţia comunitară

Trei magazine devene specializate pe vânzarea de produse halucinogene, au fost surprinse de poliţiştii comunitari comercializând produse ilegale. Administratorii afacerii au fost amendaţi.

Potrivit unui raport al Poliţiei Comunitare Deva, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ  există cinci societăţi comerciale care pun în vânzare “produse etnobotanice”. Poliţiştii comunitari au verificat aceste firme, iar  în urma controlului s-a depistat că trei dintre ele au comercializat alte produse decât cele înscrise în autorizaţia de funcţionare.

Spre exemplu, unul dintre magazine avea autorizaţie pentru comerţ cu amănuntul al florilor, plantelor, animalelor de companie şi hrană pentru acestea. La verificare, poliţiştii au descoperit  că, de fapt, firma respectivă vindea substanţe etnobotanice.

Potrivit constatărilor poliţiei comunitare,  una dintre firmele care comercializează aceste substanţe, nu are nici măcar autorizaţie de la primărie. motiv pentru care s-au aplicat  amenzi, in valoare totala de 1500 lei.

Aceste amenzi au fost aplicate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000-privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite