Avocata hunedoreană Neliana Ursachi a fost condamată la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neliana Ursachi.
Neliana Ursachi.

Deşi a primit o condamnare privativă de libertate, avocata hunedoreană Neliana Ursanchi, acuzată într-un dosar de trafic de influenţă, nu va face nici o zi de puşcărie dacă în următorii trei ani şi şase luni nu va recidiva.

Astăzi, 06.05.2010, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatei Ursachi Neliana pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni şi punerea de îndată în libertate a inculpatei Ursachi Neliana de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 08.03.2010, dacă nu este arestată în altă cauză.

Inculpata Ursachi Liliana a fost trimisă în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia în 26.03.2010 fiind acuzată de către Direcţia Naţională Anticorupţie că în calitate de avocat în cadrul Baroului Hunedoara a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.

Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare iar considerentele care au stat la baza acestei hotărâri vor putea fi făcute publice după ce sentinţa va fi motivată.

Ce înseamnă "termen de încercare" ?

Potrivit avocatului Ovidiu Filipescu, suspendarea condiţionată a executării pedepsei , constă în suspendarea pe o anumită durată denumită "termen de încercare" , a executării pedepsei aplicate cu obligaţia pentru cel condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp.

Dacă a expirat termenul de încercare şi condamantul a avut o purtare bună , el este reabilitat şi reintegrat fără vreo restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârşită. Daca însă condamnatul nu are o bună purtare şi săvârseşte , în termenul de incercare o altă infracţiune , suspendarea executării pedepsei se revocă , iar condamantul este ţinut să execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendată , cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune .

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite