CAMPANIE SUBIECT CERUT DE CITITORI: Din cauza amânărilor, riscăm să pierdem finanţarea ISPA la autostrada Deva-Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DN 7 face greu faţă traficului pe Coridorul IV
DN 7 face greu faţă traficului pe Coridorul IV

Licitaţia pentru autostrada hunedoreană Deva-Orăştie este reluată în aprilie. Deşi programul de finanţare european pentru autostradă expiră la 31 decembrie, oficialii spun că  Bruxelles-ul va aproba o prelungire a termenului de funcţionare a liniei de creditare pe ISPA

După ce anul trecut licitaţiile au fost blocate de contestaţii, în această lună Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reluat licitaţiile pentru construirea tronsonului de autostradă Deva-Orăştie. Valoarea contractului este de peste 250 de mii de euro, iar durata de execuţie preconizată este de 48 de luni de la data semnării contractului de atribuire a lucrării. Ofertele sunt primite până în data de 19 aprilie 2010.

Ne rugăm pentru prelungirea finanţării

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara,  Mircea Moloţ,  chiar dacă lucrarea va fi adjudecată în acest an şi lucrările vor începe,  finanţarea europeană “expiră” la 31 decembrie 2010. “Conform planului iniţial, la finele acestui an lucrarea trebuia să fie gata.  Fondurile europene pentru autostradă vin prin programul ISPA, linie de finanţare care se încheie la finele acestui an”, a precizat oficialul. Directorul coordonator al compartimentului autostrăzi din cadrul CNADNR,  Adrian Enescu,  a declarat în exclusivitate pentru Adevărul de Seară Hunedoara,  că partea română a solicitat deja Comisiei Europene o extindere a termenului de aplicarea a finanţării prin ISPA.  “Avem aproape confirmarea că Uniunea Europeană va prelungi durata de aplicare a programului ISPA pentru autostrăzi. Am organizat de data asta totul  astfel încât riscul unei noi amânări prin contestaţie să fie minim, iar în 19 aprilie să putem demara construcţia autostrăzii”, a declarat reprezentantul CNADNR.

Licitaţiile ratate au dublat preţul

Este a treia oară în ultimii patru ani când se reia licitaţa pentru tronsonul de autostradă Deva-Orăştie. Ultima dată s-a întâmplat anul trecut la 1 septembrie când unul din participanţii la licitaţie a depus contestaţie procedura de atribuire a lucrării fiind astfel blocată. Tronsonul de autostradă măsoară 32.8 kilometri, iar în 2006, când valoarea lucrării se ridica la 131 de milioane de euro, licitaţia a fost anulată din motive tehnice. Acum, la reluarea licitaţiei,  valoarea construcţiei se ridică la 253,37 milioane de euro fără TVA,  lucrările fiind finanţate de Uniunea Europeană şi bugetul de stat.  Tronsonul de autostradă Deva –Orăştie face parte din viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu-Deva-Nădlac, care face la rândul ei parte din Coridorul IV de Transport Paneuropean.  În prezent pe acest coridor se mai derulează lucrările la tronsonul Arad-Timişoara şi centura Arad.

image


„Aş vrea să citesc mai multe ştiri din judeţ, despre investiţii şi infrastructură.“, Sorin Lupşa, inginer.

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite