CAMPANIE "HUNEDORENI LA EXPORT": Scoate petrol brazilian cu tehnologie americană la 6000 de kilometri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de 10 ani de navigat pe mări şi oceane,  hunedoreanul Geani Angheluţă s-a decis cu circa opt ani în urmă să se aşeze cu serviciul într-un loc fix. Şi pentru că înainte de a fi inginer, domnia sa este marinar, locul acela fix l-a ales tot pe apă, pe o platformă petrolieră amplasată în largul coastelor Braziliei. Practic, specialistul hunedorean lucrează într-una din cele mai rentabile industrii de pe mapamond

Americanii cu tehnologia, brazilienii cu petrolul

Hunedoreanul este angajatul companiei americane “Pride International” deţinătoarea platformelor petroliere aflate în exploatare în largul coastelor Braziliei. : “Platforma este o bijuterie tehnologică. Ea nu este fixă pe fundul mării. Pluteşte şi este controlată complet direct prin sateliţi geo-staţionari”, spune inginerul.

image

Platforma petrolieră

image

Naveta la locul de muncă se face cu elicopterul

Două sute de mii de dolari pe zi

Statul brazilian exploatează platformele companiei americane în regim de închiriere. De aceea, termenul de “down time” este coşmarul oricărui manager de platformă petrolieră.  “Ultimul lucru care se ordonă pe o platformă petrolieră este stoparea producţiei. Singurul care poate să ia această decizie este managerul de platformă. El trebuie să aibă argumente extrem de bine întemeiate pentru a-şi motiva decizia, altfel îi va trebui zece vieţi să plătească daunele”, explică Geani Angheluţă. Pentru o singură platformă, Brazilia plăteşte firmei americane o chirie de 220.000 de dolari SUA pe zi. Dacă producţia de opreşte, penalităţile pe care trebuie să le plătească  firma americană către guvernul brazilian sunt de ordinul milioanelor de dolari. Deci, nu opreşti petrolul decât dacă rişti o moarte colectivă în largul oceanului.

Securitate de cazarmă

Pentru a preîntâmpina accidentele de muncă, măsurile de securitate a muncii pe o platformă petrolieră sunt draconice. “Nu ai dreptul la a doua greşeală. După prima eşti dat afară. O gură de alcool, sau un fum de ţigare cu marihuana te costă de asemenea slujba.  Ai obligaţia, sub ameninţarea demiterii, să porţi echipamentul complet de protecţie chiar dacă lucrezi la temperaturi între 50 şi 60 de grade Celsius. Ziua de lucru începe la şase dimineaţa şi ţine în medie 12 ore ”, spune Geani Angheluţă.

image

Purtarea echipamentului de protecţie este stric obligatoriu chiar şi la 40 de grade Celsius

Lux de patru stele

Angajatorul ştie însă să răsplătească cu stimulente efortul salariaţilor care fac această muncă extremă. “Dotările din cabină, LCD, NET, DVD-Player şi masa sunt plătite de firmă la un standard de patru stele. Sunt zeci de feluri de mâncare, sucuri de fructe, fructe exotice din care poţi alege şi mânca cât doreşti. Job-ul este sigur, adică de petrol este nevoie fie că e pace, fie că e război sau criză. Mă atrage această muncă şi pentru oportunitatea  de instruire în ultimele tehnologii pe care firma mi le oferă.”, a mai spus Geani Angheluţă.

image

Moment de relaxare la Rio de Janiero

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite