Umilirea leului şi creşterea TVA lovesc afacerile întreprinzătorilor hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin ricoşeu, preţurile la anumite produse vor creşte spectaculos. Procesatorul de carne LoriAlba spune că planifică deja scumpiri ale produselor cu 15 la sută. Sistarea subvenţiilor agricole face din fermierii hunedoreni a doua categorie de oameni de afaceri devaforizată.

Recesiunea emulează în mediul de afaceri local forme de agresiune variate care pot începe cu creşteri difuze ale cheltuielilor sau pot merge direct la manifestări maligne care strangulează financiar afacerea. Cei mai loviţi de criză sunt întreprinzătorii care apelează la importuri şi fermierii. Compania de procesare a cărnii, Lori Alba Brad, foloseşte aproape exclusiv materie primă din străinătate.

La actualele preţuri ale mezelurilor de pe piaţa hunedoreană, firma pierde cel puţin un leu la fiecare kilogram de carne procesată vândută. “Cumpărăm materia primă în euro şi vindem preparatele în lei. Deprecierea leului în raport cu euro ne destabilizează financiar. Dacă euro va ajunge cinci lei şi păstrăm preţurile actuale, am intra în lichidare. Pierderea ar fi de aproape doi lei la kilogramul de carne”, spune Radu Furdui, director la Lori Alba.

Lovită de creşterea TVA şi de cursul umilitor de schimb al leului, conducerea firmei a decis în primă fază o scumpire cu circa şapte la sută a preţului produselor. Deciziile managementului nu se opresc însă aici. Pentru că de la începutul crizei vânzările au scăzut cu 40 la sută, în prezent se lucrează la un program de restructurare care prevede pentru anul în curs şi disponibilizări de personal. Întreprinzătorul apreciază că până la finele anului preţul produselor firmei va fi mărit cu peste 15 procente.

“Am pierdut într-un an venituri de 800.000 de lei”

image

Fermierul Iosif Bota a fost nevoit să-şi reducă activitatea din cauza tăierii subvenţiilor

Lovitura cea mai grea pe care criza a aplicat-o agricultorilor a fost sistarea subvenţiilor. Fermierul hunedorean Iosif Bota este nevoit acum să-şi reducă şeptelul şi să concedieze oameni din cauza problemelor financiare provocate de măsura de austeritate a Guvernului. “Am pierdut 50.000 de lei lunar, subvenţie pe litru de lapte şi încă 200.000 de lei, subvenţie anuală pe cap de vită”, spune agricultorul. În total, 800 de mii de lei”, spune Iosif Bota. El a fost nevoit să-şi reducă şeptelul cu 70 de animale şi a disponibilizat 25 la sută din personal. În prezent, ferma lui Iosif Bota mai are 420 de vaci şi lucrează o suprafaţă agricolă de circa 500 de hectare în zona Geoagiu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite