Hunedoara: Ferme şi cabane scoase la mezat de Finanţe
0
Sute de afacerişti hunedoreni datori la stat sunt executaţi silit.
Peste 200 de bunuri imobile se află pe lista neagră a finanţelor publice din judeţ.
Criza economică generează falimente după falimente în rândul afaceriştilor hunedoreni. Majoritatea nu şi-au achitat datoriile către bugetul statului, astfel că s-au trezit cu bunurile firmei sechestrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice care le scoate la licitaţie pentru a recupera aceste creanţe. La această dată, pe lista executărilor silite, se află sedii sociale, spaţii comerciale, cantine, hale de producţie şi apartamente. Tot aici figurează ateliere auto, depozite, ferme şi terenuri situate în centrul oraşelor. În privinţa preţurilor, acestea sunt stabilite în urma unor evaluări.
De exemplu, un restaurant în Călan este ofertat la 300.000 de lei, la fel ca o proprietate industrială din Hunedoara ce cuprinde depozit de carburanţi, hală şi rampă auto. Apartamentele cu patru camere în Deva au preţuri cuprinse între 50.000 de lei şi 125.000 de lei. Un teren intravilan în Hunedoara, cu suprafaţă de aproximativ 2.500 de metri pătraţi, este scos la vânzare cu 40.000 de lei. Pe aceeaşi listă se află şi o cabană în Parîng, care are un preţ de pornire de 280.000 de lei.
Fermă cu aproape un milion de lei
Cel mai scump activ imobiliar scos la vânzare de DGFP Hunedoara este o fermă la Deva, care cuprinde clădirea administrativă, anexe şi o suprafaţă de teren de 12.748 de metri pătraţi. Totul costă aproximativ 900.000 de lei. Pe aceeaşi listă a executărilor silite mai pot fi găsite maşini, scaune, mese, birouri şi calculatoare vechi. „Fiecare activ este scos la vânzare de trei ori. Dacă nu este cumpărat de nimeni la primele două licitaţii, preţul scade automat cu 50 la sută pentru a treia tentativă. Dacă nici aşa nu se vinde rămâne, în custodia Direcţiei de Finanţe”, a declarat Mihaela Mănăilă, purtător de cuvânt în cadrul DGFP Hunedoara.
Porţile Jiului, la licitaţie
Printre ofertele mai ciudate aflate pe lista executărilor silite se află o sală de popice, un adăpost de ecarisaj şi o clădire de pompe funebre. Au fost de vânzare locomotive şi vagoane. Şi porţile de fotbal ale clubului Jiul Petroşani se află pe lista bunurilor sechestrate de Direcţia de Finanţe. Pe parcursul acestui an, au fost organizate aproximativ 200 de licitaţii.
Datorii
77 de milioane de lei este valoarea bunurilor mobile şi imobile sechestrare de Finanţe