Fetiță de un an bătută cu bestialitate de proprii părinți. Ambii soți au fost arestați preventiv pentru 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama fetiției a fost arestată preventiv pentru 29 de zile
Mama fetiției a fost arestată preventiv pentru 29 de zile

O fetiță de numai un an a fost bătută de mai multe ori de mama acesteia și de concubin pentru simplu motiv că plângea prea tare. Toată tărășenia a ieșit la iveală după ce mama a dus fetița la spitalul din Hațeg iar medicii au anunțat poliția.

Mama fetiției, Marinela Orăşana Muntean, în vârstă de 26 de ani şi concubinul acesteia, Emil Cristian Muntean, de 38 de ani, amândoi din satul hunedorean Ohaba Sibişel obișnuiau să își bată frecvent copilul nemulțumiți de faptul că aceasta plângea. Bătăile pe care cei doi le–au aplicat propriului lor copil au ieşit la iveală, după ce micuţa a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Orăşenesc din Haţeg. Avea urme de agresiune pe corp, iar, ulterior, s-a stabilit că acestea se datorau loviturilor primite, înainte, de la concubinul mamei sale. Bătută fără niciun pic de milă, copila a fost internată, împreună cu mama sa, la secţia de pediatrie a spitalului din Haţeg. „Personalul medical al Spitalului Orăşenesc Haţeg a anunţat poliţiştii în legătură cu acest caz. Am fost sesizaţi despre faptul că tânăra şi-a agresat fizic fiica, în vârstă de un an, fapta producându-se în noaptea de 4 spre 5 aprilie şi în dimineaţa acelei zile. În urma cercetărilor, s-a stabilit că minora a mai fost agresată fizic şi cu o zi înainte de concubinul tinerei, în timp ce se afla la locuinţa femeii, pe motiv că fiica acesteia plângea”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Marinela Orăşana Muntean şi concubinul acesteia, Emil Cristian Muntean, au fost reţinuţi imediat. Poliţiştii i-au prezentat magistraţilor Judecătoriei Haţeg, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile. Ionela Lazăr, purtător de cuvânt al instituţiei, spune că s-au demarat deja demersurile pentru ca fetiţa să fie scoasă din acel mediu în care a trăit până acum şi să fie dată în grija unui asistent maternal, dar şi pentru ca cei doi adulţi să fie decăzuţi din drepturile părinteşti. „Documentaţia necesară a fost întocmită şi urmează să fie sesizată instanţa de judecată în vederea decăderii din drepturile părinteşti (…) Din datele pe care le avem, rezultă că fetiţa a suferit traume şi în urma aplicării unor lovituri cu un corp dur, nu doar cu palmele. Ea se află, în continuare, în spitalul din Haţeg. În momentul în care situaţia ei medicală va permite, fetiţa va fi dată în grija unui asistent maternal”, a declarat Ionela Lazăr, purtător de cuvânt la DGASPC Hunedoara.
Copila agresată mai are trei frăţiori, două fetiţe de 10 şi 3 ani, respectiv un băieţel de 5 ani, care au fost preluaţi de DGASPC Hunedoara şi daţi în plasament.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite