Festivalul internaţional „Copil ca tine sunt şi eu” are loc, în acest weekend, în Simeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub motto-ul “Copiii pot schimba lumea”, manifestarea se află deja la cea de-a şaptea ediţie. În prim plan se află minorii cu dizabilităţi, care au cerinţe speciale.

Preşcolari, elevi din clasele I-XII din ţară şi din străinătate, medici, asistenţi sociali, precum şi profesori participă, în acest weekend, la  Festivalul internaţional „Copil ca tine sunt şi eu”, organizat în oraşul Simeria.

Începută încă de ieri, manifestarea include trei secţiuni.

Concursul de creaţie plastică „Tărâmul copilăriei” înseamnă desen, pictură, colaj şi abilităţi manuale.

Competiţia cultural-artistic “Suflet de copil”  se va concretiza în dansuri populare şi moderne, teatru şi interpretare.

image

Lista se încheie cu simpozionul “Educaţie pentru nondiscriminarea copiilor cu CES”.

image

Astăzi, participanţii vor vizita mai multe obiective turistice din judeţ, iar mâine vor trece pragul şcolilor hunedorene cu regim special.

În întreaga lume există peste 500 milioane de persoane cu nevoi speciale.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite