FOTOREPORTAJ: „Oraşele adormite” de la marginea Hunedoarei, bântuite de fantomele trecutului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea coloşilor industriei hunedorene a transformat numeroase oraşe şi comune în pepiniere de şomeri. Călanul construit în jurul combinatului „Victoria” supravieţuieşte în prezent doar de pe urma navetiştilor. În Ghelari, secole de minerit au lăsat în urmă zeci de guri ale minei de fier în care nu mai intră decât şobolanii şi câteva blocuri aproape pustii, care nu se încadrează în peisajul superb al Ţinutului Pădur

Orăşelul Călan de lângă Hunedoara se trezeşte din amorţeala în care a intrat în ultimii ani doar vara, când hunedorenii vin să îşi petreacă timpul liber pe malurile Streiului şi în Staţiunea Călan Băi.

FOTOGALERIE: EXCLUSIV Imagini inedite cu Nicolae Ceauşescu, salvate dintr-o clădire părăsită a combinatului din Hunedoara

În cea mai mare parte a anului, Călanul îşi acceptă în linişte supranumele de „oraş-dormitor”, unde timpul pare să nu mai aducă nimic nou. Vreme de mai bine de un secol, localitatea a trăit de pe urma siderurgiei. În Călan, primul furnal a fost dat în folosinţă în anul 1869, iar al doilea patru ani mai târziu, pentru ca în timpul primului război mondial, Uzina Călan, care producea fontă, să ajungă la peste 1.100 de angajaţi.

FOTOGALERIE ”Mordor” de Hunedoara: ruinele refuzate ca loc de filmare de scenariştii filmului "Ghost Rider 2" cu Nicolas Cage

REPORTAJ: Ruinele combinatului siderurgic din municipiul Hunedoara, aur pentru fierari

Peste 5.000 de oameni lucrau în anii comunismului în cadrul Combinatului Siderurgic „Victoria” Călan. Pentru ei, în anii 1950 au fost construite primele blocuri de locuinţe, pe malul drept al Streiului, iar Călanul a primit titlul de oraş.

Foto: Muncitori în Uzinele de la Călan, la începutul secolului XX.

image

Motoarele siderurgiei hunedorene s-au gripat în primii ani după 1989, iar din 1997, când autorităţile au decis ca uzinele de la Călan să fie privatizate prin divizare, o „privatizare” care a pus pe butuci combinatul, oraşul a intrat într-un declin fără precedent. Rata şomajului a ajuns şi la 40 la sută în ultimii ani, iar în prezent mulţi dintre localnici fac naveta pentru a munci în Deva sau Hunedoara.

image

FOTOREPORTAJ: Incursiune în sălbăticia pădurilor din Munţii Retezat

FOTOGALERIE Cum a fost „trezit la viaţă” un castel îngropat în legende înfiorătoare

Administraţia locală din Călan are planuri măreţe în privinţa celor 40 de hectare de teren rămase în urma ecologizării combinatului Victoria. „Terenurile vor fi parcelate şi vor fi date în folosinţă celor care doresc să investească”, declara Constantin Ştefănescu, viceprimarul localităţii, în luna august a anului trecut. „Avantajul principal este că terenurile sunt bine poziţionate: între Drumul Naţional 66 şi calea ferată”, mai adăuga edilul.

image

Însă în aşteptarea investitorilor, oamenii s-au obişnuit cu refrenul unei piese cântate de o formaţie locală “O.N. K-lan”: “În Călan, în Călan, lumea n-are niciun ban…”

Ţinutul Minelor de fier
Fostele colonii miniere Ghelari şi Teliuc din împrejurimile Hunedoarei oferă acelaşi peisaj dezolant. Pentru cele două comune care în vremea comunismului aspirau la statutul de oraşe, închiderea minei de fier de la Ghelari şi a uzinei de la Teliuc a însemnat “moartea”.

FOTO: Stradă pustie în Teliuc.

image

În Ghelari, urmele exploatărilor miniere datează încă din perioada romană, însă după două mii de ani de minerit, minele din Ghelari au fost închise definitiv, ultima în anul 2005. Teliucul Inferior a devenit o suburbie a Hunedoarei, fiind puntea de legătură a turiştilor între municipiu şi Lacul Cinciş. “De când s-au oprit minele şi uzina, noi am fost daţi uitării”, spune mâhnit, Gabriel Oroncea, un locuitor al Teliucului.

FOTOGALERIE: Cum au fost puse la pământ „turnurile gemene” din Hunedoara, ultimele simboluri ale măreţiei combinatului

Doar blocurile vechi, părăsite şi ruinate, bântuite de fantomele trecutului, după cum spun chiar localnicii, mai amintesc de anii tumultuoşi ai celor două localităţi. În Ghelari, construcţiile din perioada industrializării zonei, ridicate la acea vreme pentru mineri, sunt vândute la preţuri derizorii. Nu se potrivesc deloc în peisajul “Ţinutului Pădurenilor”, care se deschide privitorului, de pe Dealurile Ghelariului."După închiderea minelor, mulţi dintre cei care au locuit în aceste apartamente au plecat în părţile Moldovei, de unde au provenit. Au rămas oameni cu familii, care nu au avut unde pleca", povesteşte Iulian Hanganu, un tânăr care face naveta de la Ghelari la Hunedoara, unde lucrează.


Interiorul unui bloc părăsit din Ghelari: Foto: Vaidianu

image

Locatarii şi-au amenajat în spatele blocurilor grădini şi ogrăzi în care îşi ţin animale. “Zona este frumoasă, dar este moartă din punct de vedere economic”, susţine Ana Moraru, o femeie în vârstă de 40 de ani, a cărei părere este împărtăşită de ceilalţi vecini ai săi.

Oamenii din Ghelari sunt mulţumiţi, totuşi, că în ciuda izolării în care trăiesc, locurile sunt vizitate de foarte mulţi turişti, care vin fie pentru a vedea Catedrala din Ghelari, fie pentru a admira frumuseţile Ţinutului Pădurenilor.

image
image

REPORTAJ: Ruinele combinatului siderurgic din municipiul Hunedoara, aur pentru fierari

image
image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite