Hunedoara: Special FOTOREPORTAJ Castelul de la marginea civilizaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Special FOTOREPORTAJ Castelul de la marginea civilizaţiei
Hunedoara: Special FOTOREPORTAJ Castelul de la marginea civilizaţiei

Atunci când nu găzduieşte festivaluri cu tematică medievală, monumentul istoric care îi atrage pe turişti în Hunedoara devine pentru mulţi dintre hunedoreni un loc comun, unde semnele lipsei de civilizaţie se văd la tot pasul.

Citeşte şi:

Gunoaiele strânse în urma unei acţiuni de curăţire a curţii castelului din Hunedoara au fost puse în mai mulţi saci menajeri care au ajuns în final, nu la tomberon, ci într-o încăpere a unei clădiri nefolosite aflată la intrarea în curtea fortăreţei.

image


Foto: Gunoaiele ascunse de ochii lumii.

Parcare inutilă
În aceeaşi curte se înghesuie printre sutele de turişti autoturisme, microbuze şi motoscutere cu motoarele turate la maxim. „În mod normal, ar trebui interzis accesul în curtea castelului cu maşini. Ele strică toată imaginea de fortăreţă medievală a Castelului Corvinilor”, consideră Dan Bera, unul dintre localnicii care au sesizat primăriei inutilitatea parcării construite la intrarea pe podul castelului. Pe de altă parte, Nicolae Cerişer, directorul Muzeului Castelului, recunoaşte că deşi parcarea este „cu plată” şi în acest sens au fost montate unele indicatoare, nimeni nu se ocupă de taxarea şoferilor care îşi lasă maşinile în locul respectiv.
              

image


              Foto: Turele de castel făcute pe moped şi intrarea aglomerată de maşini îi deranjează pe vizitatori

Aduc gunoaiele la castel
La fel de „respectate” sunt şi indicatoarele prin care oamenii sunt atenţionaţi că nu au voie să îşi aşeze păturile la poalele castelului. Grătarele şi picnicurile sunt interzise pe malul pârâului Zlaşti, pentru că la plecare turiştii uită să ia cu ei peturile şi gunoaiele menajere pe care le produc. Nimeni nu pare să ţină cont de aceste avertizări, astfel încât atunci când au loc acţiuni de ecologizare în zonă voluntarii care participă la ele adună în urma hunedorenilor mitocani zeci de saci de deşeuri.
  

image

        

image


Foto: Deşi picnicurile sunt interzise la poalele castelului din cauza gunoaielor rezultate, mulţi nu ţin cont de aceasta.
 

Ca în Evul mediu
În zona acoperită de rondouri de flori din curtea monumentului istoric, copiii încing meciuri de fotbal, iar căruţele şi caii sunt la rândul lor prezenţe obişnuite pe dumul care leagă municipiul Hunedoara de Castelul Corvinilor.
Dincolo de gardul care împrejmuieşte curtea fortăreţei animalele sunt lăsate în voia lor. Oile, caii şi câinii comunitari şi-au delimitat vizibil teritoriul, astfel încât turiştii trebuie să fie foarte atenţi pe unde calcă.

image

  

image

  

image


Foto: Oile, caii şi copiii care joacă fotbal întregesc uneori pitorescul Castelului Corvinilor de la Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite