FOTOGALERIE Baschetbaliste rănite într-un accident în lanţ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În coliziune au fost implicate un autoturism Opel, o autobasculantă, un autotren şi autocarul în care se afla echipa de baschet feminin din Braşov.

“Sportivele rănite au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spitalul din Deva, pentru investigaţii suplimentare cu ambulanţele SMURD şi ale serviciului judeţean. Alte două persoane, aflate în autoturismul Opel implicat în accident au fost transportate la spital. Două dintre victime sunt mai grav rănite”, a precizat locotenentul Anemona Doda, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. În autocar se aflau 13 sportive care se îndreptau spre Timişoara, unde aveau programat un meci. Potrivit poliţiştilor, coliziunea în lanţ s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de ceaţă. De vină a fost şoferul camionului, aflat în spatele coloanei în care se aflau cele patru maşini.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite