Stiri din Hunedoara

FOTOGALERIE: Impactul dintre un autotren şi un Opel s-a soldat cu cinci victime

1 aprilie 2010, 11:58 |  Autor: Text: Adrian Sălăgean, Foto: D. Guţă | 

Cuvinte cheie: Hunedoara, accident mortal, adevarul de seara hunedoara,

Impactul dintre Opel şi TIR a fost devastator. Foto: D. Guţă

Impactul dintre Opel şi TIR a fost devastator. Foto: D. Guţă

 

Şoferul decedat şi patru răniţi grav. Acesta este bilanţul unui accident produs astăzi în jurul orei 11.00 pe şoseaua Deva – Arad, în dreptul localităţii Leşnic, în apropierea municipiului Deva.

Potrivit martorilor la eveniment, şoferul unui Opel Vectra a intrat în depăşire fără să se asigure, moment în care a fost surprinspe contrasens  de un TIR. „Şoferul maşinii albe a vrut să depăşească în curbă. A fost o chestiune de două secunde, timp în care TIR-ul care a venit pe contrasens l-a izbit”, a declarat conducătorul unui autotren care a văzut cum s-a produs accidentul.

Pe Aceeaşi Temă

Potrivit locotenentului Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, în urma impactului şoferul a murit pe loc, ceilalţi patru ocupanţi ai maşinii fiind răniţi. Unul dintre ei se află în stare foarte gravă. Pasagerii Opelului erau din Vaslui şi Bârlad, lucrau în Germania, iar azi-noapte plecaseră spre casă pentru a-şi petrece sărbătorile de Paşti în familie.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    ACCIDENT FEROVIAR

    Un ceferist a decedat după ce a căzut lângă marfarul rupt între Baru Mare şi Crivadia

    Accidentul feroviar din acestă dimineaţă, produs în apropiere de zona în care săptămâna trecută un alt marfar a sărit de pe linii, s-a soldat cu moartea unui angajat al CFR care coborâse din locomotivă să vadă ce s-a întâmlplat cu garnitura. Citeşte mai mult.

    Ştiri pe scurt în ediţia de azi a Adevărul de Seară Hunedoara: S-au răsturnat cu Fiatul

    Trei tineri pasageri într-un Fiat au fost răniţi, după ce şoferul maşinii a efectuat o manevră ...

    Destine frânte pe pe dealul Hășdatului. Alexandra Fazakas și Cătălin Ionescu, conduși pe ultimul drum

    Aveau toată viața înainte. Erau tineri, erau frumoși, însă aripile lor s-au frânt într-un cump ...

    Ultimul Crăciun pentru doi tineri din Deva. Au murit după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

    Un accident cumplit soldat cu moartea a doi tineri, în vârstă de 26 de ani, din Deva a avut lo ...

    FOTOGALERIE Accident spectaculos la 120 de km/h: un Audi A6 a făcut bucăţi un stâlp de pe marginea şoselei

    Un tânăr în vârstă de 35 de ani din Hunedoara a pierdut controlul volanului, la peste 100 de ki ...

    Un bărbat din Hunedoara şi soţia lui au decedat pe loc într-un accident produs în Alba

    Cei doi soţi, Costache Maxim, în vârstă de 62 de ani, şi Viorica Maxim, de 54 de ani, se îndrep ...

    Accident grav între un TIR şi un Logan, pe DN 1UPDATE

    Impactul s-a produs în jurul orei 17.00, la ieşirea din Codlea spre Vlădeni. Şoferiţa autoturi ...

    (UPDATE) Fetița accidentată ieri, pe trotuar de un șofer grăbit din Bârlad se zbate între viață și moarte

    10.00 Medicii de la Spitalul „Sfânta Maria" sunt rezervați în ceea ce privește șansele de supra ...

    Craiova: Prima ninsoare pe 2011, primul accident mortal

    O femeie de 52 de ani din Filiaşi a murit, iar alte cinci persoane au ajuns la spital în urma u ...

    CITEŞTE TOATE ŞTIRILE DIN DEVA ŞI HUNEDOARA

    hunedoara.adevarul.ro

     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole