Experiment inedit reușit de "micii Einstein" de la Hunedoara: aur obținut din deșeuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 60 de elevi din Hunedoara, implicaţi în campania „Descoperă”, împotriva abandonului şcolar, se pregătesc pentru sezonul de competiţii realizând mici „invenţii” inedite şi de mare utilitate.

Roboţi, circuite plastice, celule solare cu orientare automată, un alimentator wireless pentru calculator, un videomicroscop, o „fântână” reversibilă şi un robot hidraulic.Toate acestea sunt realizate de un grup de elevi implicați în campania "Descoperă" . Dar cel mai spectaculos experiment pe care l-au făcut copiii , în ultima perioadă, este, fără îndoială, cel prin care ei au reuşit să obţină aur din deşeuri electronice.

Un „bulgăre” de aur, la o tonă de pini
Copiii au scos metal preţios, în mod uimitor, de pe nişte plăci electronice ale unor calculatoare vechi, lipsite de valoare, care erau numai bune de dus la ghena de gunoi. Iniţial, ei au încercat să separe mecanic foiţa de aur de pe partea metalică mai puţin valoroasă, scoţând componentele aurite ale plăcii (pinii), unul câte unul, şi punându-i într-un borcan cu bile de rulmenţi vechi, reciclaţi, care a fost amplasat pe un motoraş în mişcare. Borcanul se rotea, pe principiul morii cu bile, în loc de apă lovind pinii şi exfoliind aurul, însă pentru că recipientul de sticlă s-a spart, echipa nu a reuşit să obţină pudra de aur mult dorită. Atunci profesorul care îi coordonează a venit cu o a doua variantă: obţinerea chimică a aurului de pe deşeurile electronice, folosind o substanţă puternic corozivă, „apa regală” (acid azotic şi acid clorhidric). Profesorul de fizică şi informatică, Mircea Nistor le-a spus că dintr-o tonă de pini de pe plăcile electronice numai bune de dus la tomberon, poate fi obţinută o jumătate de kilogram de aur. După ce au aflat şi acest „detaliu” copiii s-au amuzat o dimineaţă întreagă făcând calcule: cât aur ar putea obţine din toate deşeurile care le trec prin mână şi în cât timp experimentele din campania „Descoperă” ar face din ei nişte oameni bogaţi.
Un submarin construit dintr-o… pipetă veche
O altă „piesă de rezistenţă” a proiectelor la care au muncit copiii este „trusa de electronică”, o „invenţie” foarte ieftină care rezolvă o mare parte a dotării laboratoarelor şcolare cu numai câţiva lei. Copiii au lucrat la realizarea de circuite plastice, celule solare cu orientare automată, a unui alimentator pentru calculator, dar şi a aparatului pentru măsurarea forţei electromagnetice şi transmisia electromagnetică a energiei. De asemenea, ei au mai muncit pentru îmbunătăţirea tablei inteligente cu mouse wireless, au confecţionat un videomicroscop şi au realizat o serie de aparate care permit realizarea de experimente de fizica fluidelor: „fântâna reversibilă”, „submarinul”, presa şi robotul hidraulic, dar şi manipulatorul flexibil pentru roboţi. Profesorul Mircea Nistor le-a arătat, astfel, elevilor cât de frumoasă poate fi fizica aplicată şi cât de uşor pot realiza singuri diferite obiecte didactice sau de utilitate, folosind lucruri care altora li se par numai bune de aruncat la gunoi. De exemplu, „submarinul”, care se vinde ca material didactic contra sumei de 10-20 de euro, a fost construit de elevi dintr-o simplă pipetă veche, din cauciuc şi o sticlă din plastic de numai câţiva bani.
Mircea Nistor spune că foarte multe dintre obiectele realizate de elevii pe care îi coordonează sunt puse la vânzare pe site-urile producătorilor de material didactic contra unor sume care ajung chiar până la aproape 2.000 de euro, preţuri despre care dascălul spune că nu se justifică întotdeauna. Video-microscopul poate costa până la 1.800 de euro. Elevii din campania „Descoperă”, în schimb, l-au realizat cu cel mult 10 euro, confecţionând un simplu suport pentru o cameră web, plasată direct pe obiectivul microscopului.
Campanie pentru prevenirea abandonului şcolar
„Descoperă” este campania prin care 60 de copii din Hunedoara sunt sprijiniţi să înveţe experimental ştiinţele (fizică, biologie, chimie, informatică) într-un laborator dedicat, prin intermediul Asociaţiei „APAC” Hunedoara. Campania are ca grup – ţintă pe elevii dezavantajaţi din Hunedoara, cunoscută ca zonă cu şomaj ridicat, venituri mici şi familii destrămate după plecarea multor părinţi în străinătate, la muncă. Astfel, „Descoperă” doreşte ca, prin laboratoarele sale, să-i atragă pe copii la şcoală şi să prevină abandonul. Campania se derulează pe parcursul a trei ani, cu începere din septembrie 2010, şi face parte din proiectul „O şansă europeană pentru copiii români”, fiind finanţată de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European, şi de Guvernul României. Ea include activităţi de recuperare şcolară (acolo unde este cazul) pentru 60 de copii, proveniţi din familii cu venituri mici sau dezorganizate, cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani, învăţarea experimentală a ştiinţelor (fizică, biologie, chimie şi informatică), dar şi excursii şi tabere tematice, precum tabăra de astro-fizică.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite