Elevii hunedoreni sunt învăţaţi de poliţişti cum să nu ajungă infractori în timpul vacanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ
Foto: IPJ

„Tentaţiile adolescenţei”, acesta este titlul cu care Inspectoratul de Poliţie Judeţean vrea să înveţe elevii ce e bine şi ce e rău. Conştienţi că în vacanţa de vară mulţi minori au tendinţa de a fura în taberele în care ajung sau de a recurge la acte de violenţă, poliţiştii încearcă să prevină infracţiunile încă de pe acum.

Proiectul a fost deja pus în aplicare în mai multe centre de plasament din judeţ. Împreună cu DGASPC Hunedoara, reprezentanţii I.P.J. se adresează tinerilor cu vârste între 11 – 18 ani aflaţi în grija asistenţilor maternali.

Se apropie vacanţa de vară, iar aceşti copii vor ieşi pentru următoarele trei luni de sub supravegherea educatorilor şi din programul zilnic pe care îl au în centre şi la şcoală. Unii se vor întoarce în familiile naturale, alţii vor merge în tabere, aşa că ne dorim ca ei să fie mai bine informaţi despre cadrul legislativ în vigoare în ceea ce priveşte răspunderea penală a minorilor”, a declarat inspectorul de poliţie Andrea Fieraru.


 
În timpul  întâlnirilor cu poliţiştii, tinerii vizionează filme realizate de oamenii legii şi materiale video despre furt şi tâlhărie.

Foto: IPJ



Sperăm ca astfel să îi ferim de tentaţiile anturajului de a comite ilegalităţi sau de a deveni victimele unor infracţiuni din necunoaşterea modalităţilor de autoprotecţie”, a adăugat Andreea Fieraru

Foto: IPJ



Proiectul a început în data de 10 mai şi se va încheia pe 17 iunie. Până în prezent, au participat 76 de elevi din clasele V – XII şi 18 asistenţi maternali şi educatori ai centrelor din Deva, Hunedoara şi Orăştie. În următoarea perioadă, activităţile vor continua în centrele de plasament din Brad, Haţeg, Vulcan, Lupeni şi Petroşani.  

Foto: IPJ
Foto: IPJ
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite