Elevii de la liceele Traian şi Pedagogic nu se vor uni, comasarea şcolilor nu va mai avea loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Memoriul întocmit de părinţii ai căror copii învaţă la Liceul Teoretic ,,Traian” din Deva, înaintat Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi ajuns pe masa discuţiilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a dat rezultate. În urma discuţiilor de ieri cu reprezentanţii de la Bucureşti, elevii de la Traian nu se vor mai uni cu cei de la Pedagogic.

Întâlnirea dintre inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) s-a încheiat cu urmări pozitive pentru şcolarii de la Liceul Teoretic „Traian” din reşedinţa de judeţ. Începând cu 1 septembrie 2010, unitatea de învăţământ nu se va mai închide şi va continua să funcţioneze  ca şi până acum, cu personalitate juridică proprie. Elevii nu vor mai fi nevoiţi să se mute la Colegiul Naţional ,,Sabin Drăgoi”.

Deşi în urma analizei făcută de IŞJ Hunedoara nu s-au găsit fonduri suficiente pentru ca şcoală să funcţioneze pe cont propriu, după discuţiile de ieri cu reprezentanţii MEC s-au găsit soluţii de finanţare individuală a liceului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite