„Efect întârziat”: rămas fără home cinema, un hunedorean a reclamat furtul după patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cercetează cazul.
Poliţiştii cercetează cazul.

Deşi bărbatul din localitatea Gurasada a fost călcat de hoţi în urmă cu patru zile, hunedoreanul a sesizat poliţia abia ieri. A rămas fără sistemul home cinema, DVD player, radiocasetofon şi mai multe produse alimentare.

În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că prezumtivul autor al furtului este un tânăr de 24 de ani, din localitate.

Citeşte şi:

Diversiunea cu apometrele, noua metodă de furt  în municipiul Deva

Copil reţinut pentru furt şi tâlhărie: a sustras un leu şi două telefoane de la nişte colegi

A ajuns la Poliţie tăiat, înţepat, dezbrăcat şi acuzat de un furt pe care nu l-a comis

Prejudiciul cauzat a fost, în cele din urmă, recuperat în totalitate, bunurile sustrase fiind ridicate de la domiciliul suspectului şi predate părţii vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.   

În cauză s-a întocmit dosar penal. 

Furturi în serial

Aproprierea sărbătorilor catalizează fenomenul infracţional, în speţă furturile. Se fură de toate, de la conopidă, ţigări, alcool, ciocolată, haine  la fier vechi. Numai în ultimele şapte zile în Hunedoara au fost înregistrate aproximativ 14 furturi, o medie de două pe zi.

Iată câteva exemple prezentate funcţie de natura „prăzii”:

Tablă zincată

Doi hunedoreni din municipiul Brad sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce, ieri, au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau 14 metri pătrati de tablă zincată de pe acoperişul unei magazii din localitate. Pentru fapta lor, bărbaţii s-au ales cu dosare penale.  Întreaga cantitate de tablă zincată, în valoare de aproximativ 400 lei, a fost recuperată şi restituită proprietarului.

Conopidă

Legumicultorul din oraşul Geoagiu le-a reclamat poliţiştilor că toate conopidele pe care le cultivase în acest an i-au fost smulse de hoţi. Autorii furtului au fost depistaţi de poliţişti în timp ce transportau legumele cu o căruţă. Un bărbat din Geoagiu s-a trezit ieri că toată recolta de conopidă pe care o cultivase în timpul verii a dispărut de pe plantaţia din apropierea localităţii Aurel Vlaicu. Fermierul a cerut sprijinul poliţie. “În baza sesizării făcute prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, un echipaj de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului şi i-a depistat pe cei doi făptuitori. Aceştia transportau cu o căruţă 150 de kilograme de conopidă. Paguba care se ridică la 450 de lei, a fost recuperată şi predată fermierului, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Ciocolată şi şampanie

Patru tineri din Vulcan, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, au dat o sparagere de proporţii la un magazin din localitate. Profitând de întuneric cei patru au forţat uşa de acces a magazinului de unde au sustras peste 1.000 de pachete de ţigări, trei sticle de şampanie şi o cantitate mare de ciocolată.

Cosmetice

Un bărbat în vârstă de 30 de ani şi o femeie în vârstă de 21 de ani au fost puşi sub urmărire penală pentru furt calificat, după ce au fost prinşi la furat într-un supermarket din Orăştie. Cei doi tineri au plecat din magazin cu produse cosmetice în valoare de 500 de lei, pe care le-au ascuns sub haine.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite