Ce se ascunde în mina ucigaşă din oraşul Uricani: echipele de anchetă nu coboară până nu sunt evaluate riscurile din subteran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa serviciului ITM Petroşani, Ileana Bodea a declarat că este necesară o evaluare a riscurilor înainte ca anchetatorii să coboare în mina de la Uricani. Procurorii analizează documentele de lucru ale minerilor morţi

Ancheta procurorilor şi a reprezentanţilor ITM Hunedoara este o misiune imposibilă. Deocamdată se aşteaptă ca echipe de salvatori mineri să coboare în mina de la Uricani pentru a evalua riscurile.

“Cu siguranţă, astăzi, nu va coborâ nimeni în subteran. Situaţia este complicată şi aşteptăm evaluări ale posibilelor riscuri. Probabil că luni, dacă vom avea acordul salvatorilor mineri, vom ajunge la locul exploziei pentru a încerca să stabilim ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Ileana Bodea, şeful serviciului ITM Petroşani.

image

Şi prim-procurorul Augustin Lazăr a declarat că deocamdată nu se va intra în mină. “Avem echipe formate din procurori specilizaţi în accidente de muncă care vor investiga cazul. Deocamdată nu avem undă verde pentru a intra în mină. În această fază investigăm documentele de lucru pe baza cărora cei cinci electricieni au coborât în mină”, a spus Lazăr.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite