EXCLUSIV Aurul dacic, scos din ţară de traficanţii de comori în rezervoarele maşinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul traficanţilor de tezaure dacice din siturile Munţilor Orăştiei cuprinde şapte volume. Interlopii care se ocupau cu braconajul arheologic îşi angajaseră poliţişti la „contra-informaţii”, dezvăluie anchetatorii celui de-al treilea dosar al comorilor.

Rechizitoriul celui de-al treilea dosar al comorilor dacice ajuns pe rolul unei instanţe din judeţ cuprinde amănunte aproape incredibile despre modul de operare al traficanţilor de comori şi despre sprijinul de care se bucurau aceştia din partea „oamenilor legii”. Potrivit anchetatorilor, cea mai mare parte a tezaurelor dacice descoperite în ultimii 20 de ani în siturile arheologice din Munţii Orăştiei a fost scoasă de traficanţi în afara ţării, ajungând în posesia grupărilor de interlopi sârbi.

Coordonatorul întregii afaceri a fost, consideră procurorii de caz, Eugen Dudaş, fost muzicean, transformat treptat într-un om de afaceri de succes. Primul din cele trei tezaure a fost descoperit de echipa sa de braconieri în martie 1999, în situl „La Muchea Cetăţii”, şi a constat într-un „şarpe de aur”, 1.000 de monede lysimah de aur şi 2.000 de monede din argint. Brăţara şi 800 dintre monedele de aur au fost scoase din ţară câteva zile mai târziu, prin Vama Nădlac, în rezervorul maşinii unui prieten al lui Dudaş, iar preţul plătit de mafia sârbă pentru aceste comori a fost de 640.000 de mărci germane. „Nu este adevărat că eu aş fi găsit anumite artefacte pe care le-aş fi vândut sârbilor”, le-a declarat Dudaş anchetatorilor.  

Câteva zile mai târziu, braconierii au scos din situl Căprăreaţa alte şase brăţări din aur, monede Koson şi bijuterii dacice, găsite la rădicina unui fag, pe care ulterior l-au însemnat cu literele „EVRIKA”. Comorile au avut aceeaşi soartă, fiind scoase din ţară şi vândute pe sute de mii de mărci germane. Braconierii au beneficiat de sprijinul unor poliţişti, se arată în documentele judiciare.
Alexandru Gogan, fost şef de post la Grădiştea, trecut în rezervă pentru legături cu căutărorii de comori, şi comisarul Alexandru Teodorescu, de la IPJ Hunedoara, în prezent pus la dispoziţia magistraţilor, au fost acuzaţi de anchetatori că se ocupau de „protecţia contrainformativă a „spatelui” echipei de braconaj”. Cei doi au negat învinuirile aduse în dosar.

Rămâi pe hunedoara.adevarul.ro pentru a afla mai multe despre traseul comorilor furate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite